Menajera lui Casillas a fost arestată după ce i-a furat cinci ceasuri de lux

Lui Iker Casillas i-au fost furate cinci dintre ceasurile de lux de menajera acestuia, care a fost arestată de poliţie.

„Poliţia Naţională a rezolvat furtul a cinci ceasuri de lux din casa unui fost fotbalist profesionist din Madrid”, a anunţat poliţia spaniolă într-un comunicat.

Chestionată de AFP despre identitatea victimei, poliţia a refuzat să ofere detalii, dar, potrivit mai multor instituţii media spaniole, se crede că victima este Iker Casillas, fostul căpitan al echipei naţionale a Spaniei, care a câştigat Cupa Mondială din 2010 şi trei titluri în Liga Campionilor cu Real Madrid.

 „Plângerea a fost depusă pe 16 octombrie şi, după o anchetă rapidă, un bărbat şi o femeie au fost arestaţi pe 21 octombrie”, în timp ce „cei doi suspecţi plănuiau să părăsească ţara în curând”, a adăugat poliţia, precizând că femeia în cauză „lucra ca femeie de serviciu la domiciliul” reclamantului.

Două dintre cele cinci ceasuri furate au fost recuperate în timpul acestei operaţiuni, iar ancheta continuă pentru localizarea celorlalte obiecte.

Stiri recente

Federer revine la US Open pentru un meci demonstrativ

Organizatorii turneului US Open au anunţat că Roger Federer, de cinci ori câştigător al turneului între 2004 şi 2008,...