Neconvocat pentru a doua oară la selecţionata Franţei, Mbappé, a declarat că pauza internaţional[ petrecută la antrenamentele cu tinerii i-a făcut „mult bine”.
„Mi-a făcut mult bine să mă antrenez aici cu tinerii jucători de la Castilla , care au multă calitate. Mi-a făcut bine să alerg cu ei şi să mă antrenez. Şi am văzut asta astăzi, m-am simţit bine din punct de vedere fizic şi sunt pregătit să ajut echipa”, a declarat Mbappé la Real Madrid TV după victoria cu 3-0 de la Leganés, în care a marcat.
„Cred că am avut un joc bun. Încep să găsesc ritmul potrivit cu coechipierii mei, în seara asta într-o poziţie diferită faţă de celelalte meciuri. Dar, aşa cum am spus în prima mea zi aici, pot juca în orice poziţie. Poate că în meciul următor voi juca în altă parte, dar sunt gata să ajut echipa şi să dau tot ce am mai bun.
Este povestea carierei mele. Joc pe dreapta, pe stânga, la mijloc sau cu doi atacanţi centrali. Nu contează pentru mine. Vreau doar să ajut echipa şi să marchez goluri.
Eu şi Vini Junior ne înţelegem foarte bine. Este un jucător extraordinar. Aşa cum am spus mereu, cei mai buni jucători sunt aici la Real Madrid şi suntem hotărâţi să câştigăm multe meciuri şi titluri împreună”, a adăugat atacantul francez, care a început pe stânga, poziţia sa preferată, pentru prima dată de la sosirea sa în vară.
Mbappé nu a fost selecţionat săptămâna trecută – pentru a doua oară consecutiv – de selecţionerul Didier Deschamps.
Întrebat de mai multe ori în timpul vacanţei de vară despre motivele acestei decizii, Deschamps a făcut referire la „starea psihologică fragilă” a căpitanului său, care traversează o perioadă dificilă pe teren şi în afara terenului (un Euro eşuat, un litigiu financiar cu PSG şi acuzaţii de viol în presa suedeză).

