Manchester City a învins, acasă, scor 4-0, pe Real Madrid, în returul semifinalei Ligii Campionilor și s-a calificat în finală cu Inter Milano, cu 5-1 scor cumulat.
Realul rămâne doar cu recordul lui Carlo Ancelotti, care a devenit antrenorul cu cele mai multe meciuri în Liga Campionilor – 191. Ancelotti l-a depăşit pe Alex Ferguson, care are 190 de partide.
Finala Ligii Campionilor din sezonul 2022-2023 se va disputa la Istanbul, în 10 iunie, şi va opune echipa engleză Manchester City şi echipa italiană Inter Milano.
Este a cincea finală de Liga Campionilor din ultimii şase ani în care evoluează o reprezentantă a Angliei şi a doua finală pe care Manchester City o va disputa în aceeaşi competiţie, după cea pierdută în 2021, în faţa echipei Chelsea Londra, scor 0-1.
MANCHESTER CITY: Ederson – Walker, Ruben Dias, Akanji – Stones, Rodri – Bernardo Silva, De Bruyne (Foden 84), Ilkay Gundogan (Mahrez 79), Grealish – Haaland (Julian Alvarez 89). ANTRENOR Josep Guardiola
REAL MADRID: Courtois – Dani Carvajal (Lucas Vazquez 80), Eder Militao, Alaba, Camavinga (Tchouameni 80) – Valverde, Kroos (Marco Asensio 70), Modric (Rudiger 63) – Rodrygo (Dani Ceballos 81), Benzema, Vinicius. ANTRENOR: Carlo Ancelotti
Cartonaşe galbene: Ruben Dias 50, Ilkay Gundogan 62, Grealish 90+1 / Dani Carvajal 55, Camavinga 75
Arbitri: Szymon Marciniak – Pawel Sokolnicki, Tomasz Listkiewicz (toţi din Polonia) – Istvan Kovacs (România)
Arbitri VAR: Tomasz Kwiatkowski – Bartosz Frankowski (ambii din Polonia)

