Manchester City a învins, la Jeddah, pe Fluminense, scor 4-0, şi a câştigat Cupa Mondială a Cluburilor.
Golurile au fost marcate de Alvarez (1, 88), Nino (27 – autogol) şi Foden (72).
Este al cincilea trofeu al sezonului pentru Manchester City, după ce a câştigat campionatul Angliei, Liga Campionilor, Cupa Angliei şi Supercupa Europei.
Pep Guardiola a câştigat 16 trofee majore cu Manchester City: cinci titluri în Premier League, o Ligă a Campionilor, două Cupe ale Angliei, patru Cupe ale Ligii Angliei, o Cupă Mondială a Cluburilor, o Supercupă a Europei şi două Supercupe ale Angliei.

