de Levente Balint
Românii visează frumos după prima rundă din grupa E. Jucătorii lui Iordănescu au dispus clar de Ucraina cu 3-0 și au făcut un pas enorm către optimile de finală. Sâmbătă seara, fotbaliștii români dau însă de o ”fiară rănită”. Văzută ca o candidată la titlul european, Belgia a cedat în etapa inaugurală cu 1-0 în fața Slovaciei. Trupa lui Domenico Tedesco are nevoie de o victorie pentru a nu-și compromite șansele de accedere în fazele eliminatorii.
NE-AM DESCURCAT CU BELGIENII DE-A LUNGUL TIMPULUI
În ultimul meci direct, jucat în 2012, România a dispus cu 2-1 de Belgia, într-o partidă de verificare.
Per total, românii sunt la egalitate cu belgienii din punct de vedere al victoriilor, 5-5, din 12 dispute all-time.
De asemenea, avem amintiri bune de la singurele meciuri directe cu belgienii. În preliminăriile Mondialului din 1994, am cedat greu, cu 0-1 în Belgia, dar am bifat atunci o victorie epică în Ghencea (2-1).
NU AM PIERDUT VREUN MECI OFICIAL DE DOI ANI!
Stanciu, Răzvan Marin și Drăguș au adus victoria categorică în fața Ucrainei, confirmându-se și că formația lui Iordănescu stă foarte bine din punct de vedere defensiv. Astfel, România a consemnat ”clean-sheet” în patru din ultimele șase înfruntări, amicale sau oficiale.
Eșecul din ”amicalul” din martie cu Columbia, 2-3 la Madrid, este singurul suferit de fotbaliștii lui Iordănescu din noiembrie 2022 încoace. Totodată, este demn de amintit că România nu a mai pierdut un duel competitiv din 14 iunie 2022, 0-3, acasă cu Muntenegru, în Liga Națiunilor.

