Lucian Băroiu – Singura noastră problemă este unitatea sporturilor marțiale din România

0
627

”Am reușit deja să ajungem la un nivel normal de organizare al unui campionat național. Zic normal și nu, cum mulți dintre dumneavoastră spun, extraordinar. Era extraordinar acum 8 luni de zile, acum e deja normal. Nu ne mai gândim la ce a fost în urmă, ne gândim la ce avem de făcut în viitor. Să ajungem să organizăm din ce în ce mai bine campionate naționale, să ajungem să formăm din ce în ce mai mulți sportivi valoroși români, având în vedere că lângă noi au venit colegi noi din alte organizații. Vor mai veni colegi noi și karate-ul național, karate-ul din România să devină o forță la nivel mondial în toate versiunile de karate. Avem, noi românii, o înclinație pentru artele marțiale, dar avem o problemă cu unitatea din artele marțiale. Este singura noastră problemă, unitatea din sporturile marțiale din România. În rest cred că suntem printre cele mai capabile popoare care pot domina lumea artelor marțiale”, a declarat președintele FR de Karate, Lucian Băroiu, cu prilejul festivității de deschidere de la Sala Polivalentă.

Băroiu, care dorește unificarea tuturor federațiilor de karate, a precizat că federația nu este a lui, ci a tuturor oamenilor care vor să practice karate: ”Federația nu înseamnă Băroiu, pentru că în ultimul timp tot aud vorbind de federația lui Băroiu. Băroiu este vremelnic în funcție, a fost ales pentru un mandat de 4 ani. Dacă nu își va merita următorul mandat, va trebui să plece și să vină altul, care va încerca să facă mai mult. Această federație este a României, nimic mai mult, e a tuturor românilor care vor să facă și să practice karate”.

Sâmbătă, după probele de kata, au urmat probele de kumite, la cadeți, juniori și tineret (U21), care își vor desemna medaliații cu bronz. Duminică, de la ora 9,00, sunt programate primele finale la kumite individual și pe echipe, urmate de festivitățile de premiere.