Locul 11 şi salt de 38 de locuri pentru Grupul Superbet în topul celor mai puternice companii de betting & gaming din lume

Superbet a urcat cinci locuri în ierarhia EGR, în 2022, în timp ce Fortuna Entertainment Group, competitor local al Superbet, rămâne pe locul 12.

Pentru anul 2023, compania românească vizează clasarea în primele zece cele mai puternice companii ale industriei mondiale de betting &gaming.

”Cea mai influentă publicaţie a industriei globale de profil,EGR (eGaming Review)a lansat,la jumătatea lunii decembrie, EGR Power 50 – topul anual care cuprinde cele mai puternice 50 de companii din industria globală de betting & gaming. 

Un singur loc desparte Grupul Superbet, cel mai mare operator de pariuri sportive din România, de topul celor mai puternice zece companii din lume, având în 2022 un salt de cinci locuri faţă de anul 2021 (locul 16) şi de 17 locuri faţă de 2020, când ocupa locul 28.

Criteriile realizării topului au rămas constante în toate cele 19 ediţii de până acum, fiecare dintre cei 50 de operatori fiind evaluat prin prisma a patru categorii: acoperire geografică, strategie şi impact, influenţă şi leadership pe piaţă, respectiv putere financiară”, anunţă compania.

Grupul Superbet a intrat, prima dată, în EGR Power 50 în anul 2018, pe poziţia 49. În următorii patru ani,saltul a fost spectaculos  – 38 de locuri în ierarhia celor 50 de companii incluse în top, devenind unul dintre cei mai puternici jucători ai industriei de profil din Europa de Est, după cum remarcă şi autorii EGR Power 50.

”Prin comparaţie, Fortuna Entertainment Group, unul dintre competitorii Superbet în România, stagnează de doi ani pe poziţia a 12-a şi a reuşit să urce doar două locuri din 2019 până în prezent. Saltul grupului fondat de Sacha Dragic în 2008 a avut două motoare – intrarea, în 2019, în acţionariat a fondului de investiţii american Blackstone şi achiziţia, în 2021, de către Superbet a celei mai mari a treia companii de pariuri sportive din Belgia, Napoleon Sports & Casino (2021 a fost şi momentul în care grupul Superbet a depăşit şi stadiul de “unicorn“)”, precizează Superbet.

În 2022, compania şi-a consolidat creşterea, cu un semnificativ avans al platformelor digitale comparativ cu componenta de retail a afacerii.Cu o creştere de două cifre a veniturilor în 2022 faţă de 2021, când a ajuns la 600 de milioane de euro, şi cu investiţii în tehnologie de 150 de milioane de euro în ultimii patru ani, planurile de viitor sunt centrate pe adaptarea la noile oportunităţi existente în piaţă şi integrarea tehnologiilor care vor modela viitorul.


Odată cu realizarea clasamentului, redactorii EGR remarcă şi apariţia companiei Happening, prin intermediul căreia grupul îşi va creşte, în mod consistent, avantajul tehnologic pe care îl deţine în sfera de gaming.

”Sub umbrela Happening, lansată în noiembrie 2022, Superbet şi-a unit toate echipele internaţionale de tehnologie şi de produs, care însumează peste 500 de specialişti. Menirea noii divizii este de dezvolta o platformă tehnologică care poate rivaliza cu proiectele care pot fi întâlnite în Silicon Valley,conform descrierii realizate de revista EGR. Happening este condusă de Bruno Kovačić, actualul director de tehnologie al grupului Superbet.

Valoarea investiţiilor alocate de Superbet, în ultimii patru ani, în tehnologie şi produse digitale, a ajuns la 150 de milioane de euro, iar planul este de a continua aceastăabordare strategică. De aceea, încă aproximativ 100 de milioane de euro vor fi investiţi în această divizie,pe parcursul a următorilor trei ani. Inovaţia va fi vectorul principal prin care platforma tehnologică dezvoltată de echipele Happening va materializa viziunea fondatorilor şi a managementului – globalizarea succesului Superbet. Actualul loc 11 în ierarhia globală este un semn că direcţia este cea potrivită”, precizează reprezentanţii Superbet.

Stiri recente

Chapeau bas, fetelor!

Chapeau bas, fetelor! - Editorial de Cristi Mîndru La tragerea la sorti de la ,,Tiriac Open” de ieri am incheiat...