Antrenorul lui Sepsi, Liviu Ciobotariu, a câştigat primul său trofeu din cariera de tenician. Sepsi a învins Farul, 1-0, în Supercupa României.
„Este o zi minunată pentru mine, am câştigat primul meu trofeu în cariera de antrenor. Vreau să le mulţumesc jucătorilor pentru că au făcut un joc foarte bun. Chiar le spuneam că am aşteptat atâţia ani şi trebuia să vin la Sepsi să câştig un trofeu. În ultimii doi ani se câştigaseră trei trofee aici, acesta este al patrulea. Aşa că era o presiune pentru mine, mă simţeam obligat moral să câştigăm. Însă repet, eu fără jucători nu aş fi putut să fac nimic”, a spus Liviu Ciobotariu.
„Am făcut un joc bun, dar am avut şi şansă, pentru că Farul şi-a creat două-trei situaţii de a marca. Însă în fotbal când eşti foarte bine organizat te mai ajută şi şansa. Deci a fost o seară minunată pentru mine, sunt bucuros. Am depăşit cu bine primul meci al sezonului, important este acum să ne menţinem pe această linie şi să încercăm să repetăm performanţele reuşite de această echipă în trecut. Am început cu dreptul, iar asta este bine şi pentru mine, şi pentru jucători, şi pentru suporteri”, a mai spus acesta.

