Lautaro Martinez şi-a prelungit contractul cu echipa Inter Milano până în anul 2029. Martinez este căpitanul şi golgeterul lui Inter Milano, iar la 26 de ani a devenit şi golgeterul sezonului trecut în Serie A, cu 24 de goluri.
Negocierile pentru prelungirea contractului argentinianului au început în toamna lui 2023 şi au fost finalizate luni, când clubul lombard a confirmat printr-un comunicat de presă că a ajuns la un acord cu Martinez:
„O călătorie extraordinară în care a crescut, s-a impus şi a devenit căpitanul şi forţa motrice a lui Inter. Un drum care continuă şi astăzi în numele muncii asidue şi al sentimentului de apartenenţă.
Lautaro Martinez şi Inter – împreună până în 2029. Prelungirea relaţiei este o consecinţă firească a celor şase sezoane petrecute de atacantul argentinian în tricoul nerazzurro, ani care au însemnat un total de 282 de apariţii şi de 129 de goluri marcate”, scrie pe site-ul clubului Inter Milano.

