ITF a adoptat reformarea Cupei Davis

Adunarea Generală a ITF a adoptat, la Orlando, proiectul de schimbare radicală a formatului Cupei Davis, cu 71.43 la sută din voturile celor 120 de delegaţi prezenţi la AG.

Conform noului format, calendarul competiţiei a fost comprimat.

Noul format va cuprinde o rundă de calificare în februarie, la care vor participa 24 de echipe, care vor juca meciuri acasă şi în deplasare. Cele 12 câştigătoare se vor califica în faza finală şi se vor alătura celor patru semifinaliste din anul anterior, care nu vor juca în februarie. În plus, la faza finală vor participa şi două beneficiare de wildcard, anunţate înainte de tragerea la sorţi a rundei de calificare.

Faza finală se va desfăşura, de luni până joi, sub formă de grupe (şase grupe), iar fiecare confruntare va avea trei meciuri (două de simplu, unul de dublu, pe sistemul cu trei seturi). Primele clasate în fiecare grupă şi cele mai bune două echipe de pe poziţia secundă vor juca în sferturile de finală, vineri, iar sâmbătă şi duminică se vor desfăşura semifinalele şi finala.

Prima fază finală conform noului format va avea loc în perioada 18-24 noiembrie 2019, la Madrid sau la Lille.

ITF a ajuns la un acord, la finalul lunii februarie, cu grupul Kosmos, fondat şi condus de fundaşul echipei FC Barcelona, Gerard Pique, privind reformarea Cupei Davis, competiţie de tenis cu o istorie de aproape 119 ani, rezervată echipelor naţionale. Kosmos va investi în noul format trei miliarde de dolari, în 25 de ani.

Stiri recente

Dimitrov, în semifinale la Miami, după ce l-a învins pe Alcaraz

Grigor Dimitrov (12 ATP) s-a calificat în semifinalele turneului de la Miami, după ce l-a învins pe Carlos Alcaraz,...