Ioana Cosma va comenta în premieră un meci de fotbal feminin, și încă ce meci! România-Belgia este marți, 8 octombrie 2019, la PRO X (ora 18.30), partidă care consfințește debutul naționalei antrenate de Mirel Albon în campania de calificare pentru EURO 2021 din Anglia.
„FRF a lansat sloganul: Toamna asta se poartă fotbalul. Mi se pare genial. Așadar, cam așa e, toamna asta port și eu fotbal. E un moment special pentru mine, trebuie să recunosc. În orice campanie a naționalelor României sunt foarte implicată emoțional. Pentru că orice națională ne reprezintă și e a noastră, a tuturor. Revenind la națională lui Mirel Albon, cea de fotbal feminin, pentru mine este una specială. E un segment care crește foarte mult și la noi, iar în occident vorbim deja despre o întreagă industrie. Suntem un pic în spate, dar fetele acestea trag tare să micșoreze ecartul. Le admir din tot sufletul pentru disponibilitate, efort, pentru încăpățânarea de a demonstra că sunt talentate, pentru dorința de a schimba mentalități. Ssunt minunate!”, a comentat, pentru Pro TV, Ioana Cosma, care are o experiență de mai bine de 20 de ani în presa sportivă.

