Te asteptam si pe retelel sociale

Sport Fashion

Ioana Cosma (PRO X) va comenta meciul naționalei de fotbal feminin cu Belgia

Ioana Cosma va comenta în premieră un meci de fotbal feminin, și încă ce meci! România-Belgia este marți, 8 octombrie 2019, la PRO X (ora 18.30), partidă care consfințește debutul naționalei antrenate de Mirel Albon în campania de calificare pentru EURO 2021 din Anglia.

„FRF a lansat sloganul: Toamna asta se poartă fotbalul. Mi se pare genial. Așadar, cam așa e, toamna asta port și eu fotbal. E un moment special pentru mine, trebuie să recunosc. În orice campanie a naționalelor României sunt foarte implicată emoțional. Pentru că orice națională ne reprezintă și e a noastră, a tuturor. Revenind la națională lui Mirel Albon, cea de fotbal feminin, pentru mine este una specială. E un segment care crește foarte mult și la noi, iar în occident vorbim deja despre o întreagă industrie. Suntem un pic în spate, dar fetele acestea trag tare să micșoreze ecartul. Le admir din tot sufletul pentru disponibilitate, efort, pentru încăpățânarea de a demonstra că sunt talentate, pentru dorința de a schimba mentalități. Ssunt minunate!”, a comentat, pentru Pro TV, Ioana Cosma, care are o experiență de mai bine de 20 de ani în presa sportivă.

Citeste mai multe!