Inzaghi – Pentru noi a fost un vis la început, dar am crezut mereu în el

Antrenorul Simone Inzaghi a declarat după calificarea formației Inter Milano în finala Ligii Campionilor că această a fost un vis la început, însă unul în care nu a încetat să creadă.

“Probabil că ne vom da seama în următoarele zile ce am reuşit, pentru noi a fost un vis la început, dar am crezut mereu în el, am avut o cursă extraordinară împotriva unor echipe mari, aceşti băieţi au crezut încă din prima zi.

Să câştigăm astfel o semifinală, un derbi, este incredibil, băieţii merită felicitări. Am înfruntat-o pe AC Milan de atât de multe ori, în ultimele luni am jucat patru derbiuri şi le-am câştigat pe toate.

Ei au calitate foarte bună, dar băieţii s-au descurcat foarte bine. Din 1 aprilie până la 16 mai am jucat tot timpul.

Mâine (n.r. – miercuri) avem zi liberă pentru că nu ne-am oprit nicio zi începând din 1 aprilie. A fost o călătorie intensă, dar m ajuns în două finale şi ne-am revenit în campionat. Băieţii merită felicitări, au deppus eforturi foarte mari.

Este un obiectiv pe care ni l-am dorit şi pe care l-am atins cu multă muncă. Sunt mândru că sunt la acest club”, a mai afirmat el.

Echipa Inter Milano a câştigat Derby della Madonnina, pe teren propriu, învingând cu 1-0, pe AC Milan şi este prima calificată în finala Ligii Campionilor ediţia 2023.

Stiri recente

Emmanuel Macron s-a pozat cu un tricou al echipei Boca Juniors, primit cadou de la noul preşedinte al Argentinei

Javier Milei, noul preşedinte al Argentinei, ales în noiembrie, i-a oferit lui Emmanuel Macron un tricou al echipei argentiniene...