Ianis Hagi, după meciul cu Bulgaria – Energia este sută la sută îndreptată spre Euro

Ianis Hagi spune că meciul cu Bulgaria a fost un test pozitiv și că jucătorii se gândesc doar la Euro 2024, unde doresc să reprezinte ţara aşa cum merită.

”A fost un test pentru noi după o săptămână grea de antrenamente. A fost bine să ne vedem prima dată după câteva luni. Orice minut contează, asta ar fi plusul.

La fotbal nu e ca la matematică, nu avem procente, mai avem o săptămână în ţară şi apoi cu gândul la European. Mai avem un test peste trei zile şl apoi concentrarea doar pe Euro.

Suntem optimişti, pozitivi, abia aşteptăm săm mergem acolo. Energia este sută la sută îndreptată spre Euro, vrem să ducem steagul cât mai sus.

Vrem să reprezentăm România aşa cum merită, ăsta este gândul meu. Mental, doar la asta sunt concentrat”, a declarat Hagi la Prima TV.

România a încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul meci susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua.

În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra lui Nicolae Stanciu.

În ultimul meci amical, România va evolua vineri, de la ora 21.00, cu Liechtenstein, tot pe Stadionul Steaua.

Stiri recente

FCSB anunţă că azi vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul cu PAOK, din Liga Europa. Preţurile tichetelor

FCSB a anunţat că biletele pentru partida cu echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, din play-off-ul Ligii Europa, vor...