Simona Halep a declarat, într-un interviu pentru Paris Match, că visul ei este să revină pe teren, indiferent de vârstă, precizând că merită să aleagă felul în care îşi încheie cariera.
“Sunt victima unei nedreptăţi. Aştept deja de mai mult de un an. Nu am dormit bine majoritatea timpului. Sunt o persoană emotivă şi înainte de fiecare meci eram stresată şi simţeam asta în stomac.
În acest an fiecare zi a fost aşa. Visul meu este ră revin, indiferent de vârstă, pentru că vreau să fiu pe teren şi să decid eu cum îmi închei cariera în tenis.
Cred că merit asta, după munca depusă toată viaţa şi sacrificiile făcute pentru tenis. Ar fi un dezastru să stau patru ani departe de tenis. Nici măcar nu vreau să mă gândesc la asta. Sunt pregătită de luptă. Nu renunţ uşor”, a spus Halep.
Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat la 12 septembrie că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).
Simona Halep a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), iar cazul său va fi judecat în februarie 2024.


