Halep, prima reacție după ce ITIA i-a adus o nouă acuzație de dopaj: „Mă simt neajutorată în fața unei asemenea hărțuiri”

Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a anunțat că sunt nereguli în pașaportul biologic (ABP) al Simonei.

Totuși, trei experți au stabilit că sângele lui Halep e unul normal. Cum a reacționat românca?

„Acum, că am stabilit clar că am fost victima unei contaminări, au venit cu o așa-zisă evaluare anormală a sângelui. Trei experți renumiți la nivel mondial mi-au studiat testele de sânge și a fost foarte clar că sângele meu este complet normal.

Începând cu 7 octombrie, când am fost acuzată de dopaj de ITIA, am trăit cel mai negru coșmar din viața mea.

Mă simt neajutorată în fața unei asemenea hărțuiri și a unei motivații din partea lor să mă găsească vinovată. Încă o dată, toată viața am fost total împotriva oricărei forme de a trișa. Nu se aliniază valorilor mele!

Singurul lucru la care sper în acest moment este să am posibilitatea să beneficiez de independența și imparțialitatea judecătorilor într-un tribunal care îmi va da șansa de a-mi demonstra nevinovăția. Am încredere deplină în justiție și aștept cu nerăbdare să îmi prezint cazul la audierea programată la sfârșitul lunii mai, după câteva amânări cauzate de ITIA”, a spus Simona Halep pe rețelele sociale.

Stiri recente

România a urcat pe locul 43 în clasamentul FIFA, după calificarea la Euro 2024

Naţionala de fotbal a României a urcat cinci poziţii şi se află pe locul 43 în clasamentul FIFA dat...