Hagi, după înfrângerea de acasă cu Sepsi – Din păcate, e o seară pe care cred că va fi greu să o uităm

Gheorghe Hagi, antrenorul echipei Farul Constanţa, a declarat după înfrângerea de acasă cu Sepsi, că echipa sa nu mai are mentalitatea din sezonul trecut, când a devenit campioană

„Cred că, în primul rând, nu mai suntem echipa de anul trecut, cu acea mentalitate. Aici am greşit tot anul. Credeam că începusem să avem o mentalitate de a câştiga, să luptăm, să facem lucurile împreună, să avem spirit. Dar se pare că anul ăsta toate momentele importante, patru-cinci, câte au fost, le-am pierdut. Şi era normal, la un moment dat, să faci un meci din acesta, în care să îţi fie ruşine. Trebuie să îi felicit pe cei de la Sepsi.

E clar că am greşit momentul, iar. Din păcate, o seară pe care cred că va fi greu să o uităm. Dar pe acest lucru putem să construim viitorul. Trebuie să reflectăm, să găsim soluţia, cauza, pentru că aşa e în fotbal. Cred că am pierdut toate momentele importate pentru că nu toată lumea a împins la aceeaşi căruţă.

E o săptămână importantă pentru noi, trebuie să reflectăm mult pentru că ne aşteaptă două meciuri foarte importante pentru noi. Am obligaţia să găsesc soluţii şi sper să am inspiraţie. Trebuie să reflectăm şi să vedem cu cine mergem înainte”, a declarat Gheorghe Hagi.

Farul Constanţa a pierdut vineri seara, pe teren propriu, scor 1-4, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a opta a play-off-ului Superligii.

Stiri recente

Anastasia Potapova a câştigat Transylvania Open la simplu

Anastasia Potapova, în vârstă de 23 de ani, locul 32 WTA, a câştigat turneul de categorie WTA 250 Transylvania...