Gheorghe Hagi a declarat, după meciul cu Flora Tallinn, scor 3-0, că Farul a meritat victoria, deşi adversarii au avut ocazii clare de a marca.
”Lumea e fericită, jucătorii sunt fericiţi toţi. Am trecut printr-o perioadă grea, cu multe meciuri, fără să fim obişnuiţi.
S-a văzut o oboseală în prima repriză, dar am meritat victoria, chiar dacă şi adversarul a avut două ocazii foarte clare. Câteodată ai noroc.
Mă bucur pentru jucători, aveam nevoie de această victorie”, a spus Hagi, potrivit Digi Sport.
El a precizat că Farul avea nevoie de Constantin Budescu. “Budescu e un jucător antrenat, a venit după pregătire. E clar că mai are mult din punct de vedere fizic, dar am contat pe experienţa lui.
E un jucător care ştie fotbal. Aveam nevoie de el, Alibec avea nevoie de cineva cu care se înţelege foarte bine. L-am văzut motivat pe Budescu, are dorinţă, se vede că îi place cu noi.
Mie-mi plac decarii, am fost decar şi-mi plac decarii. Restul, nu ştiu, dar decarii îmi plac. Ei au nevoie să fie protagonişti şi au nevoie de responsabilitate. El nu e obligat, nu are presiune”.
Farul Constanţa a învins, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia estonă Flora Tallinn, în meciul tur din turul trei preliminar al Conference League.

