Guvernul italian anunta masuri radicale de stopare a violentei pe stadioane

Ministrul Sporturilor Giovanna Melandri a declarat că guvernul italian va lua rapid măsuri importante, unele cu efect imediat, după moartea unui poliţist în timpul ciocnirilor cu suporterii, vineri la Catania.

“Ziua de mâine va fi foarte importantă, a declarat duminică seară ministrul, citat de agenţia ANSA. Vom lua o serie de măsuri importante, unele cu efect imediat şi altele strategice”.

Luni după-amiază, la Roma este prevăzută o reuniune extraordinară, la care urmează să participe Enrico Letta, subsecretar la preşedinţia Consiliului, ministrul Justiţiei, Clemente Mastella, ministrul de Interne, Giuliano Amato, ministrul Sporturilor, Giovanna Melandri, preşedintele Comitetului olimpic (CONI), Gianni Petrucci, şi comisarul extraordinar al Federaţiei italiene de fotbal (FIGC), Luca Pancalli.

După decesul poliţistului în vârstă de 38 ani, autorităţile sportive au decis imediat să suspende toate campionatele de fotbal din Italia, la toate nivelele.

întrebată asupra datei reluării competiţiilor, Giovanna Melandri a spus : “Nu putem da un răspuns în această seară şi nu ştiu dacă vom putea să-l dăm şi mâine. Jucăria s-a stricat şi pentru a o porni din nou trebuie reparată”.

 

Stiri recente

Burcă nu mai este antrenorul echipei Dinamo

Clubul Dinamo 1948 Bucureşti a anunţat oficial încetarea raporturilor contractuale, de comun acord, cu antrenorul Ovidiu Burcă. Burcă a început...