Genoa anunță numirea lui Dan Şucu âîn funcția de preşedinte și a lui Răzvan Raț ca membru al Consiliului de Administraţie

Genoa CFC anunţă că s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului, iar din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ.

„Este o onoare să fiu preşedintele celui mai vechi club din Italia, este o poziţie care necesită o mare responsabilitate şi intenţionez să o îndeplinesc cât mai bine, cu tot timpul şi energia necesare.

Prin investiţia noastră am intrat în Club pentru a-l ajuta să atingă stabilitatea potrivită şi sunt sigur că vom lucra eficient pentru a continua să creştem, lucrând zi de zi cu cei care au fost în Club încă de dinainte şi au făcut lucruri excelente, în numele continuităţii.

Am avut ocazia să simt de aproape dragostea şi căldura genovezilor şi pot garanta că este o experienţă de nedescris. Abia aştept să încep această călătorie într-o realitate atât de fascinantă şi unică”, a spus Șucu.

Consiliul de administraţie este compus din Dan Sucu (preşedinte), Andres Blazquez (membru executiv), Flavio Ricciardella (membru executiv), Alessandro Giudice, Cosmin Golea, Razvan Raţ şi Alberto Zangrillo.

La 18 decembrie 2024, acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a devenit acţionarul majoritar al clubului din prima ligă italiană Genoa.

“Genoa Cricket and Football Club anunţă că, în urma deciziei privind majorarea de capital în valoare de 45.356.262 euro, din care 5.356.262 euro cu titlu gratuit şi alţi 40.000.000 euro plătiţi la 14 decembrie, Consiliul de Administraţie s-a întrunit astăzi şi a aprobat oferta prezentată de antreprenorul român Dan Şucu.

Antreprenorul român, prin intermediul propriului instrument de investiţii, a subscris integral la majorarea de capital, obţinând în schimb o participaţie de aproximativ 77% în Genoa CFC, lăsând în minoritate acţionarii anteriori”, precizează Genoa, pe site-ul oficial.

Stiri recente

Cristiano Ronaldo vrea să ajungă la 1000 de goluri înscrise în carieră

Cristiano Ronaldo, de la Al-Nassr, a declarat că mai are ca obiective în carieră, să ajungă la 1000 de...