Flamengo, calificata in optimile Copei Libertadores

Flamengo şi-a asigurat, cu două etape înainte de finalul grupei, prezenţa în optimile de finală ale Copei Libertadores după victoria cu 1-0 din derby-ul brazilian cu Parana. Unicul gol al partidei de la Rio a fost marcat, cu numai trei minute înainte de final, de Rodrigo de Souza, informeaza NewsIn.

La numai o săptămână după victoria cu 1-0 de la Curitiba, Flamengo a repetat succesul împotriva conaţionalilor de la Parana şi pe Maracana din Rio de Janeiro.

Singura diferenţă faţă de partida din urmă cu şapte zile a fost minutul golului marcat de Flamengo. Echipa din Rio s-a impus de această dată abia în minutul 87 după a doua reuşită din actuala ediţie a Copei Libertadores a lui Souza.

Cu zece puncte după patru etape, Flamengo şi-a asigurat astfel locul în optimile Ligii Campionilor Americii de Sud, iar Parana are şi ea şanse mari să facă acest lucru: are şase puncte, trei mai multe decât bolivienii de la Real Potosi şi patru peste venezuelenii de la Union Maracaibo.

Stiri recente

Cum s-au pregătit arbitrii din Superligă pentru reluarea campionatului

Pentru a doua parte a sezonului de Superligă, care se reia vineri cu meciurile din etapa cu numărul 22,...