Finale cu câte o surpriză pe cimentul american

(Finale cu câte o surpriză pe cimentul american – Editorial de Mihai Igiroșanu)

Încleștările din ultimul Grand Slam al anului din tenisul mondial, US Open, găzduite pe cimentul încins de la Flushing Meadows, au ajuns la ora marilor finale.

Pe tabloul feminin, în această seară, începând cu ora 23:00 (ora României), reprezentanta gazdelor, încă puștoaica Cori Gauff (19 ani, nr. 6 în clasamentul WTA) o va înfrunta pentru cucerirea trofeului pe a doua jucătoare a lumii, bielorusa Aryna Sabalenka (25 de ani), cea care de luni va urca pe primul loc WTA.

Asta pentru că marea favorită și încă lidera topului, poloneza Iga Swiatek a părăsit competiție în sferturi, eliminată surprinzător de letona Jelena Ostapenko.

Alcaraz, eliminare neașteptată!

Pe tabloul masculin, toți specialiștii mizau pe o finală între sârbul Novak Djokovic, numărul 2 ATP și actualul lider mondial, spaniolul Carlos Alcaraz. Numai că senzaționalul puști iberic a fost eliminat în această noapte de către rusul Daniil Medvedev, campionul din 2021 de la US Open. Astfel, marea finală îi va opune pe Djokovici și Medvedev, una dintre rivalitățile cele mai intense din ultima epocă a tenisului mondial.

Stiri recente

Xavi, despre arbitrajul lui Istvan Kovacs: A fost un dezastru

Antrenorul echipei FC Barcelona, Xavi Hernandez, l-a criticat dur pe Istvan Kovacs după meciul cu PSG, scor 1-4, în...