Free Porn
xbporn
https://www.bangspankxxx.com
voguerre
southampton escorts

Fenomeno susține loturile naționale ale României

Federația Română de Fotbal și brandul Fenomeno au semnat un parteneriat prin care toate loturile naționale ale României vor beneficia de băutura izotonică necesară activității sportivilor.

Imagine a brandului Fenomeno, fostul mare internațional român Adrian Mutu, unul dintre golgeterii României, își aduce contribuția la dezvoltarea tinerelor generații și susține tricolorii și tricolorele în drumul lor spre performanță.

“Am zis-o tot timpul, pentru mine cel mai important tricou a fost cel al echipei naționale. Pentru un fotbalist nu trebuie să existe mândrie mai mare decât să își reprezinte țara și milioane de suporteri ale căror inimi bat pentru el și colegii lui. Meciurile în tricolor îmi sunt și acum cele mai dragi și cele mai frumoase amintiri ale mele ca fotbalist. Tot timpul voi fi suporter al echipei naționale și voi susține tricolorii! Mă bucur că acum o pot face prin acest parteneriat. Pentru echipa națională trebuie să dai totul, ba chiar să te autodepășești, iar Fenomeno Isotonic te ajută să faci asta!”, a spus Adrian Mutu.

“Mă bucur că vom continua colaborarea cu Adrian Mutu, de data această într-o nouă formulă, un fost mare jucător al echipei naționale și un antrenor care a contribuit la performanțele României U21. Începând de azi, toate loturile naționale, feminine și masculine, indiferent de vârstă, beneficiază de Fenomeno Isotonic, un supliment nutritiv necesar sportivilor în drumul lor spre performanță. Prin acest parteneriat, FRF continuă să furnizeze loturilor naționale suportul optim pentru performanța sportivă. Urez bun venit în familia fotbalului românesc brandului Fenomeno, un brand nou care își propune să crească odată cu tinerele talente ale fotbalului românesc”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Adrian Borza, manager Fenomeno, a spus: “Este o onoare pentru noi să susținem echipele naționale ale României prin furnizarea produselor noastre. Suntem, astfel, alături de cei care prin reușitele lor pe teren ne fac să fim mândri că suntem români! Fenomeno Isotonic asigură sportivilor noștri energia necesară pentru a atinge cei mai buni parametri fizici.

Fenomeno Isotonic este conceput pentru a suplimenta rapid fluidele, mineralele și ionii de care organismul are nevoie. În timpul antrenamentelor solicitante fizic, corpul nu elimină doar toxine și apă, ci și minerale importante precum sodiu, potasiu și magneziu. Fenomeno Isotonic acoperă pierderile în mod adecvat, ajutând la prevenirea spasmelor musculare și amețelii, prevenind epuizarea fizică prin completarea energiei necesară sportivului astfel încât să se mențină un nivel constant al performanței.

Prin acest nou parteneriat, Adrian Mutu va promova și produsele echipei naționale puse în vânzare pe magazin.frf.ro.

Stiri recente

Pancu, după tragerea la sorţi pentru CE de tineret: Nu există adversari accesibili la un turneu final

Daniel Pancu, selecţionerul reprezentativei U21, alături de alți tricolori, au oferit primele reacţii după aflarea adversarilor de la turneul...