Dublă sărbătoare pentru FR Scrimă: premierea medaliaților de la Europeanul de la Soci și lansarea clipului de promovare „Eroi cu mască!”

0
347

Ziua de 27 martie 2018 a fost una cu totul specială pentru Federația Română de Scrimă și pentru toți iubitorii scrimei din țara noastră. Cu cinci zile înainte de debutul Campionatului Mondial de cadeți și juniori de la Verona, Federația Română de Scrimă a organizat marți, 27 martie 2018, cu sprijinul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, o gală cu dublu motiv: premierea sportivilor și antrenorilor medaliați la Campionatul European de cadeți și juniori de la Soci și lansare clipului de promovare „Eroi cu mască!” informeaza frscrima.
Evenimentul a avut loc la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în Sala Amfiteatru, și a fost onorat de prezența conducătorilor COSR, MTS, FR Scrimă, CSA Steaua, a sportivilor din loturile naționale de spadă, sabie și floretă, dar și a altor numeroși invitați din lumea scrimei.
În această seară, primii au intrat în scenă medaliații de la Soci, iar cei care au primit trofee din partea Federației Române de Scrimă au fost:
– Alexandra Predescu (CSA Steaua) – medalie de argint în proba de spadă juniori feminin individual –  antrenori Iulian Bratu și Nicolae Ille;
– Echipa de floretă cadeți feminin – medalie de bronz – Rebeca Cândescu (CSA Steaua), Emilia Corbu (CSTA București), Andreea Gheorghe (CSA Steaua) și Karina Vasile (ACS Balestra) – antrenor Florin Gheorghe;
– Echipa de sabie cadeți masculin – medalie de bronz – Rareș Ailinca (CSM Brașov), Andrei Păștin (CS Dinamo), Elton Dincă (CS Riposta) și Alexandru Zmău (CSM Iași) – antrenor Rareș Dumitrescu;
– Echipa de spadă cadeți feminin – medalie de bronz – Mihaela Leonte (CSS Quarto), Andrada Ghica (ACS Stesial), Talida Enache (CS UNEFS) și Claudia Durău(LPS Craiova) – antrenoare Marcela Mincu și Alina Ciuculescu.

TROFEU SPECIAL PENTRU BIANCA PASCU

Un moment aparte din această seară a fost premierea sabrerei Bianca Pascu. Sportiva pregătită de Florin Zalomir a câștigat recent prima sa etapă de Cupă Mondială, când s-a clasat pe locul 1 la Atena, și a urcat pe locul 5 în clasamentul la zi al Cupei Mondiale de sabie seniori feminin individual. Iar Federația Română de Scrimă a marcat așa cum se cuvinte evoluțiile excelente ale sportivei de la CS Dinamo din ultima vreme și i-a oferit ei și lui Florin Zalomir câte un trofeu special.

ANA MARIA BRÂNZĂ, TIBERIU DOLNICEA ȘI MĂLINA CĂLUGĂREANU, PROTAGONIȘTI ÎN CLIPUL DE PROMOVARE AL FR SCRIMĂ –  „EROI CU MASCĂ”

Ultima parte a serii de marți a fost dedicată unui proiect special al Federație Române de Scrimă: lansarea clipului de promovare al scrimei românești „Eroi cu Mască”! Federația Română de Scrimă, Casa de producție Diud și Agenția de publicitate Friends TBWA au realizat, cu sprijinul Beautik, clipul de promovare „Eroi cu Mască”. Clipul a fost filmat la începutul acestui an, iar protagoniștii principali au fost Ana Maria Brânză, Tiberiu Dolniceanu și Mălina Călugăreanu.
Clipul poate fi văzut pe canalul oficial de Youtube al FR Scrimă AICI, pe canalul oficial de Twiter al FR Scrimă AICI, și pe pagina oficială de Facebook a FR Scrimă AICI.
GALERIE FOTO completă de la evenimentul din această seară puteți vedea AICI.