Droguri notorii – secretele heroinei

0
256

În acest articol (http://alicepiperea.ro/secretele-heroinei-partea-1/ și http://alicepiperea.ro/secretele-heroinei-partea-2/) Lector univ. Dr. Alice Piperea te informează despre ce este heroina, care sunt efectele acesteia, în ce constau intoxicațiile cu heroină și cum se tratează acestea.

Heroina este un drog sintetizat din morfină, cu ajutorul unui precursor de drog, printr-o metodă relativ simplă. Heroina este, altfel spus, “surioara mai mare” a morfinei.

Morfina este o substanță naturală extrasă din diferite specii de mac care cresc în regiuni precum sud-estul sau sud-vestul Asiei, Mexic sau Columbia.

Morfina este extrasă din opiu, strămoșul ancestral al heroinei, descoperit încă din Neolitic. Din opiu sunt extrase substanțe naturale precum morfina și codeina, utilizate la ora actuală pentru calmarea durerilor intense, respectiv a tusei neproductive.

Heroina a fost sintetizată pentru prima dată în anul 1874 de către cercetătorul C.R. Wright, care în urma testării acesteia a observat că produce efecte precum somnolență și stare de vomă imediat după administrare, așa că a întrerupt cercetările asupra acesteia.

După aproape 20 de ani, în 1895, cercetătorul germen Heinrich Dreser  și colegii săi de la compania farmaceutică Bayer au continuat studiile lui Wright și au declarant heroina un medicament foarte eficient în tratmentul tusei. Heroina a și fost comercializată ca medicament eliberat fără prescripție medicală.

Abia în anul 1924 utilizarea sa a fost declarată ilegală din cauza potențialului său adictiv marcat.

Heroina se prezintă ca o pulbere albă sau maronie sau ca o substanță neagră lipicioasă. Heroina mai este supranumită “big H”, „horse”, „hell dust” sau „smack”.

Cum consumă toxicomanii heroina?

Heroina se consumă cel mai adesea prin injectare, prizare sau fumat. Unii toxicomani asociază heroina cu cocaina, obicei denumit “speedballing

Care sunt efectele heroinei?

Heroina pătrunde rapid la nivelul creierului și se leagă de așa-numiții receptori opioizi. Imaginează-ți receptorii opioizi ca pe niște mici “butonașe” pe care “apasă” drogul pentru a provoca efectele în organism. Heroina “apasă” pe “butonașele” care controlează durerea, plăcerea, bătăile inimii, somnul și respirația

Heroina și opioidele care se eliberează pe bază de prescripție medicală

Medicamentele opioide cu efect de diminuare a durerii (de exemplu morfina, oxicodona sau hidrocodona) au efecte similar heroinei. Altfel spus, sunt “surioarele” mai mici ale heroinei. Studiile științifice au ajuns la concluzia că abuzul acestor “surioare” mai mici ale heroinei, “deschide apetitul” pentru heroină. Conform acestor studii, aproximativ 80% din heroinomanii din SUA, au ajuns să abuzeze de heroină plecând de la abuzul de oxicodonă sau hidrocodonă.

Deși abuzul de medicamente opioide crește riscul abuzului de heroină, doar puțini dintre cei care utilizează medicamente opioide ajung să le înlocuiască cu heroină. Conform unui studiu efectuat în SUA, doar 4% din cei care au abuzat de medicamentele opioide au ajuns să consume heroină după aproximativ 5 ani. Acest fapt sugerează că abuzul de medicamente opioide reprezintă doar unul dintre factorii de risc care duc la abuzul de heroină.

Efectele pe termen scurt ale heroinei

După injectarea heroinei apare practic imediat o senzație de plăcere intensă (euforie) pe care toxicomanul o resimte doar preț de câteva minute, apoi intoxicatul adoarme timp de aproximativ o oră. Efectele heroinei dispar în 3-5 ore. Unii heroinomani își injectează și 2-4 doze pe zi de heroină.

Reacțiile adverse determinate de heroină includ: uscăciunea gurii, creșterea temperaturii corpului, senzație de greutate la nivelul mâinilor și picioarelor, greață și vomă, mâncărimi, încetinirea funcțiilor mentale până la pierderea conștienței.

Efectele pe termen lung ale heroinei

Efectele pe termen lung ale heroine includ: insomnia, afectarea venoasă în caz de administrare injectabilă, afectarea țesutului din interiorul nasului în cazul în care este consumată prin prizare, infecții la nivelul valvelor inimii, abcese, constipație și crampe stomacale, afectarea ficatului și rinichilor, pneumonie, depresie și comportament antisocial, scăderea potenței, dereglarea ciclului menstrual.

Injectarea heroinei, HIV-ul și hepatita

Toxicomanii care își administrează heroina prin injectare intravenoasă prezintă risc crescut de contactare a unor virusuri precum HIV sau hepatită B și C atunci când utilizează acele la comun sau întrețin relații sexuale neprotejate. Hepatita C este cea mai răspândită infecție care se transmite prin intermediul sângelui.

Alte riscuri potențiale pe care le prezintă consumul de heroină

Deoarece heroina este diluatăde obicei cu alte substanțe solide sau amestecuri de substanțe solide precum zahărul, amidonul sau laptele praf, există riscul formării unor particule care pot înfunda vase de sânge la nivelul plămânilor, ficatului, rinichilor sau creierului producând accidente uneori ireparabile.

Te poți supradoza cu heroină?

Răspunsul este da, te poți supradoza cu heroină. Supradozarea cu heroină se produce atunci când toxicomanul își administrează suficient de multă heroină încât își pune viața în pericol, apărând reacții adverse incompatibile cu viața. Studiile sugerează că în ultimii ani a crescut numărul de supradozări cu heroină.

În cazul unei supradoze de heroină, respirația toxicomanului se reduce și apoi încetează. Heroina “apasă” “butonașul” din creier care încetinește respirația. Din momentul respectiv, organele și țesuturile din organism, inclusiv creierul, încep să primească din ce în ce mai puțin oxigen. Organismul intră în așa-numita stare de “hipoxie”. Hipoxia poate avea efecte pe termen lung și pe termen scurt asupra creierului, inclusiv comă și afectare permanentă a creierului.

Cum se tratează supradoza de heroină?

Supradoza de heroină se tratează prin administrarea antidotului numit naloxon. Acesta acționează prin “dezlipirea” heroinei de pe “butonașele” mai sus amintite (sub denumirea științifică de receptori opioizi), reversând efectele acesteia.

De cele mai multe ori, pentru restabilirea respirației intoxicatului sunt necesare mai multe doze de naloxon, de aceea este foarte important ca intoxicatul să fie dus cât mai repede cu putință la departamentul de primiri urgențe.

Naloxonul este disponibil sub formă de soluție injectabilă, autoinjector sau spray nazal. Autoinjectorul și spay-ul pot fi utilizate și de persoanele fără competențe în domeniul medical pentru salvarea persoanelor supradozate cu heroină.

Din cauza creșterii numărului de cazuri de moarte prin supradozare cu heroină, se fac eforturi de creștere a disponibilității naloxonului pentru heroinomanii cu risc de supradozare și pentru familiile acestora. În unele state din SUA, farmacistului îi este permis să elibereze naloxon și fără prescripție medicală.

Este heroina adictivă?

Heroina are un mare potențial dependogen. Induce dependență fizică, psihică și toleranță.

Consumul cronic de heroină este o toxicomanie și se numește heroinomanie.

Toate drogurile produc dependență psihică, însă nu toate induc și toleranță și dependență fizică. Dar heroina le produce pe toate 3. La intensitate foarte mare.

Toleranța se referă la scăderea intensității efectelor drogului pe parcursul consumului repetat al acestuia, astfel încât intoxicatul nu mai resimte efecte la fel de intense ca la începutul administrării, ceea ce determină tendința greșită de creștere a dozei. Creșterea dozei, va duce în cele din urma la supradozare și, implicit moarte prin oprirea respirației.

Dependența psihică se referă la nevoia de ordin psihologic de continuare de consum a drogului pentru a experimenta în continuare efectele placute (euforie) pe care acesta le produce. Depedența psihică apare deoarece heroina acționează asupra centrului plăcerii din creier, prin intermediul “butonașelor” pe care le apasă de zor.

Dependența fizică reprezintă nevoia organică (obiectivă) de continuare a consumului drogului, pentru evitarea simptomelor neplăcute (foarte greu de suportat, în cazul heroinei chiar imposibil de suportat) la întreruperea bruscă a administrării îndelungate a acestuia. La întreruperea bruscă a administrării îndelungate a heroinei apare sindromul de abstinență, care include simptome greu de suportat, precum: agitație marcată, dureri musculare și osoase severe, insomnie, diaree și vomă, mișcări necontrolate ale picioarelor, dorința imensă de consum a drogului (cunoscută sub denumirea de “craving”).

Studiie indică faptul că consumul heroinei pe termen lung duce la pierderea unei părți de materie albă din creier, ceea ce afectează capacitatea de luare a deciziilor, controlul comportamentului și răspunsul la situații stresante.

Cum se tratează dependența de heroină?

Este destul de greu de tratat dependența de heroină. Aceasta se tratează cu tratament medicamentos și terapie comportamentală.

Ca medicamente se utilizează “surioare” mai mici ale heroinei: metadona (de obicei) sau buprenorfina, respective naltrexona. Acestea fac în organism cam ce face și heroina, dar la intensitate mai scăzută. Doza acestora se scade treptat, până la zero. Ideea este să înlocuim răul cu un rău mai mic, căruia să îi scădem doza.

Nu putem întrerupe brusc administrarea de heroină, deoarece această întrerupere bruscă suprasolicită alte “butonașe” din creier care duc la apariția sindromului de abstinență.

Terapia comportamentală are rolul de a modifica așteptările și comportamentul pacientului referitoare la consumul de droguri, ajutând și la managemantul stressului.

Despre Alice poți afla mai multe AICI (http://alicepiperea.ro/despre-mine/).
Cu Alice poți intra în contact pe Facebook ( www.facebook.com/alicepiperea ) și poți lua legatura cu ea dacă ai nevoie de consiliere în domeniul farma sau de lecții individuale de pregătire la chimie pentru BAC, ORI pentru admitere la facultate (http://alicepiperea.ro/lectii-de-chimie/ ).
Dacă articolele ei ți se par interesante, te poți abona gratuit la website-ul ei (www.alicepiperea.ro) și vei primi toate aceste articole, imediat după publicare, în căsuța de e-mail.