Novak Djokovici, eliminat împreună cu echipa sa în semifinala Cupei Davis, de Italia, la Malaga, a declarat că îşi asumă responsabilitatea pentru această înfrângere.
„Pentru mine este o mare dezamăgire şi îmi asum responsabilitatea pentru asta, evident, după ce am avut trei mingi de meci, după ce am fost atât de aproape de victorie”, a declarat el după eliminare.
Djokovici a avut trei mingi de meci în meciul contra lui Jannik Sinner, pentru a oferi Serbiei al doilea punct şi un loc în finală.
Dar italianul, numărul 4 în clasamentul ATP, a câştigat cu 6-2, 2-6, 7-5 şi s-a impus apoi şi la dublu în faţa aceluiaşi Novak Djokovici cu 6-3, 6-4.
„Este foarte trist, ăsta este sportul, când pierzi pentru ţara ta, ştii, sentimentul de amărăciune este şi mai puternic”, a continuat el.
Potrivit lui Djokovici, italienii „au meritat, au jucat foarte bine, în special Jannik, la simplu împotriva mea şi la dublu”. „Nu a ratat aproape nicio minge pe tot parcursul meciului, aşa că nu putem spune decât bravo”, a adăugat el.

