David Popovici a câştigat medalia de aur în proba de 400 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot în bazin de 50 m pentru seniori, tineret şi juniori I-II, competiţie care are loc la Otopeni.
“Cred că dacă nu e cel mai bun timp, e fix acolo… A fost o cursă foarte frumoasă. Nu e cursa mea preferată, dar e o provocare şi am considerat că trebuie să încerc să înot 400”, a declarat Popovici la finall cursei, în direct la TVR Sport.
Popovici a încheiat cursa cu timpul 3:47.54. Pe locul doi s-a clasat Vlad Stancu (3:54.38), iar pe trei a terminat Nandor Nagy (3:55.56).
David Popovici a mai cucerit medalii de aur la această competiție şi la 50 m liber şi 200 m liber.
El va mai concura la Otopeni la 100 m liber.

