Dan Petrescu a spus, după câştigarea de către CFR Cluj a barajului pentru Conference League, că se aştepta ca meciul cu CSU Craiova să fie decis la lovituri de departajare.
“A fost foarte greu, ştiam asta. Mă aşteptam să ajungem la penaltiuri. La ce an e ăsta am zis că ne dă portarul lor gol la ultima fază.
Sunt convins că 2024 va fi diferit. Să vedem următoarea echipă din România care într-un sezon are 16 meciuri în cupele europene… Jucătorii noştri au tras de ei cât au putut”, a spus Petrescu.
În ceea ce priveşte viitorul său, tehnicianul a spus: “Vedem, mă întâlnesc cu patronul şi vorbim”.
CFR Cluj a câştigat, cu scorul de 1-0 după prelungiri, barajul pentru Conference League cu FCU Craiova 1948.
Golul a fost marcat de Kolinger, în minutul 97.
În minutul 68, de la craioveni a fost eliminat Bauza, el primind al doilea cartonaş galben şi pe cel roşu. El a primit primul galben în minutul 53.
FCU a rămas cu încă un jucător în minus în minutul 105+1, când a fost eliminat şi Huyghebaert.
CFR Cluj: Scuffet – Cr. Manea, Yuri (Ţîru ‘106), Kolinger, Camora – Fica (Petrila ’46), Cvek (Hoban ’91), Boateng (Magliica ’84), Krasniqi – Janga (Muhar ’46), Bîrligea (Peteleu ‘120). Antrenor: Dan Petrescu
FCU Craiova 1948: Gurău – R. Negru, Duarte, Henriques (Huyghebaert ’91), Mascarenhas – Dr. Albu (Zamfir ‘103), V. Achim – Baeten (Van Durmen ’91), Bauza, Bahassa (Ganea ’76) – A. Chiţu. Antrenor: Nicolo Napoli
Meciul a fost arbitrat de Istvan Kovacs, ajutat de asistenţii George Florin Neacşu şi Ferencz Tunyogi şi de Cătălin Popa şi Romică Bîrdeş din camera VAR. Arbitru de rezervă a fost Iulian Călin.

