Cu Roti înainte de infernul din Turcia

„Întotdeauna în fotbal ai o șansă… Dar plecăm cu șansa a doua”

Iosif Rotariu – în dialog cu Romeo Chiriac despre barajul de la finalul lunii

(de Giliano Bazili)

Între un drum de noapte sinuos Timișoara – București, și un eveniment dedicat medicinei, Iosif Rotariu își găsește timp să vorbească, cu realismul său tăios, despre barajul Turcia – România. „Păi, întotdeauna în fotbal ai o șansă. Adică trebuie să speri, să crezi… Dar trebuie să fim și realiști – plecăm cu șansa a doua”, spune Roti, fără ocolișuri.

Fostul mijlocaș al Generației ’90, om care cunoaște din interior fotbalul turcesc, vede clar diferența de forță: „Au câțiva jucători care joacă la cluburi mari din străinătate: Arda Güler la Real Madrid, Kenan Yıldız la Juventus, Hakan Çalhanoğlu la Inter. Sunt jucători foarte valoroși. Plus jucătorii care joacă la Galatasaray, care au câștigat 5–2 cu Juventus, deci au o echipă foarte puternică, plus atuul suporterilor și al terenului propriu.”

În fața unei asemenea „armate”, România trebuie să joace inteligent și să profite de faptul că barajul e într-o singură manșă. „Este o șansă, pentru că e o singură manșă. Se pot întâmpla multe în fotbal”, precizează Rotariu, în linie cu alte declarații recente în care a spus că naționala nu trebuie să se uite mai departe de primul meci, cu Turcia.

Cim-Bom-Bom și puștiul care stătea pe lângă căpitan

Interviul cu Romeo Chiriac se deschide cu o imagine de colecție: un tablou adus de Roti în studio, pictat în 1990 de un artist turc, Murat, imediat după ce românul a ajuns la Galatasaray. „Mi-a făcut un portret cu emblema Galatei, mi-a scris numele și mi l-a făcut cadou. L-am păstrat și acum”, povestește fostul mijlocaș.

Rotariu își amintește și episodul care spune totul despre cum era văzut în vestiarul lui Cim-Bom-Bom (așa cum e poreclită formația Galatei de către fanii ei) primul căpitan străin din istoria clubului, ales de 24 din 25 de jucători: „Ne-au dat un bilețel și un pix la fiecare jucător. Eram 25. Fiecare a scris un nume. Doar eu nu m-am votat pe mine, restul m-au votat.” Motivația colegilor? Nu doar fotbalul: „…pentru comportament și pentru latura umană, au zis că eu trebuie să reprezint echipa.”

În spatele acestei încrederi a stat și efortul de adaptare. La început, Roti mergea la ședințele cu conducerea alături de secundul Erdal Keser, fost internațional turc și jucător la Borussia Dortmund, care îi era „traducător” și „al doilea căpitan”. Apoi a învățat turca, la presiunea altui coleg turc (de asemenea fost internațional) Tanju Çolak – care „… tot îmi spunea: Roti, speak Turkish!” – dar și a antrenorului Mustafa Denizli, care vorbea numai în turcă la ședințe.

Rotariu povestește cald și despre actualul antrenor al Galatei, Okan Buruk: „Era copil, avea 17 ani. Se antrena cu noi, dar nu a apucat să joace atunci. Ulterior a avut o carieră frumoasă, a jucat patru ani la Inter Milano. Un jucător foarte bun și un om de caracter. Când era copil, tot timpul stătea pe lângă mine.”

Nepotul Dorin, co-autor la golul Eyüpspor, în fața Galatei

Povestea cu Turcia nu se oprește nicidecum în anii ’90. Aceasta se prelungește în prezent, prin nepotul Dorin Rotariu, atacantul lui Eyüpspor. „Etapa trecută a jucat Galata cu Eyupspor la Istanbul. A câștigat 5–1 Galata. A înscris trei goluri Icardi. Dorin a intrat și a jucat 30 de minute. El a fost co-autor la golul lui Eyüp și a făcut o impresie foarte bună”, spune Roti.

Atât de bună, încât imediat după meci a primit mesaj de la un jurnalist turc: „M-a întrebat cine e Dorin, dacă e rudă cu mine. Eu am zis în turcește că e copilul fratelui meu geamăn.”

Este, așadar, un detaliu care leagă două generații: unchiul, fost căpitan străin la Galata – și nepotul, care își câștigă respectul în fața aceluiași public, chiar dacă de partea cealaltă a baricadei.

„Campionatul intern îl văd tot mai scăzut”

Iosif Rotariu – tonul discuției se întunecă odată cu trecerea de pe planul extern al zilelor de odinioară, la realitățile cotidiene din fotbalul intern

Când discuția ajunge la fotbalul românesc, tonul lui Rotariu se schimbă. Din vocea caldă a poveștilor despre Galata se aude un accent de îngrijorare. „Fotbalul la nivel de cluburi, campionatul intern, eu pe an ce trece îl văd tot mai scăzut… Văd foarte multe greșeli individuale ale jucătorilor care nu se făceau înainte nicidecum”, subliniază el.

Iosif lucrează acum în departamentul de scouting al lui Gică Hagi, la Farul, și descrie foarte exact problema de la bază: „Este foarte greu să găsesc copii. Standardele sunt ridicate la academie, dar sunt copii care au talent, însă le lipsește ceva: acea dorință, acea disperare după fotbal pe care o aveam noi, să fie concentrați 100% numai pentru fotbal.”​

Rotariu nu asociază performanța cu așa-zisul „sacrificiu”, spunând dimpotrivă: „Eu nu am făcut sacrificiu, mie mi-a plăcut. Eu am fost înnebunit după fotbal. Eu dacă nu aș fi făcut fotbal, nu știu ce ajungeam. Am trăit pentru fotbal. Dacă mă punea cineva la 16–17 ani să joc trei meciuri pe zi, trei meciuri jucam.” Această foame de joc, rezultă din spusele lui Roti, nu mai e nici pe departe la fel de prezentă la generațiile actuale.

Cine ia titlul în Superligă și ce le lipsește rivalelor

Întrebat pe cine vede campioană în actuala ediție de Superligă, Rotariu rămâne consecvent cu pronosticurile date cu câteva luni în urmă: Universitatea Craiova. „Am analizat lotul Universității Craiova, care e unul omogen, numeros și valoric. Are soluții și de pe banca de rezerve. Am văzut entuziasmul publicului din Craiova, dorința de a câștiga campionatul și, cumva, constanța în joc față de celelalte.”

Celelalte pretendente par, în ochii săi, incomplete: „Lui Dinamo parcă îi lipsește ceva, nu are forța de joc a Craiovei; Rapidul își poate juca șansa, dar are foarte multe oscilații de formă; FCSB, nu știu dacă intră în play-off. Pe CFR nu o văd încă pregătită pentru titlul ăsta.”

Pe tema „războiului identitar” FCSB – Steaua, fostul internațional e tranșant: el își definește identitatea prin istorie, nu prin decizii juridice. „Eu am jucat în Ghencea, la Clubul Sportiv al Armatei Steaua. Am jucat la echipa armatei, la Steaua”, amintește Roti, rememorând perioada în care secția de fotbal s-a desprins de clubul-armată.

Poli Timișoara, stadionul „Lego” și semnele unui reviriment în Banat

Vorbind despre Timișoara, orașul de la care a plecat în marile meciuri ale carierei, Rotariu vede un orizont optimist. „Din fericire, președintele Consiliului Județean, domnul Alfred Simonis, se implică și văd că e perseverent în a aduce echipa la un nivel foarte înalt. Condițiile financiare sunt foarte bune. Locul în clasament este bun, lotul este foarte bun și aș vedea-o pe Poli anul acesta promovând în Liga a II-a.”

Un alt punct-cheie este proiectul stadionului nou, supranumit „Lego” – arenă de 10.101 de locuri, menită să redea Timișoarei un cadru modern cu temren de finalizare la finele acestui an. „Dacă în toamnă stadionul e gata, altfel ar fi entuziasmul oamenilor. Lucrurile merg spre bine”, conchide Rotariu.

Părinți exigenți, copii sub o presiune dăunătoare și sfatul lui Roti

Una dintre temele abordate în podcast este cea a părinților drastici din fotbalul de copii și juniori. Roti nu ocolește subiectul: „I-am întâlnit de foarte multe ori. Merg la foarte multe meciuri de copii și juniori, meciuri de elită, și văd foarte mulți părinți care dau sfaturi fără să înțeleagă. În perioada mea, tata venea doar la jocuri. Nu venea la antrenamente, nu vorbea cu antrenorul, nu punea presiune pe nimeni.”

Astăzi, presiunea este enormă, spune el: „Chiar dacă nu-i place copilului fotbalul, îl trimit la fotbal pentru că vor ei. Dar trebuie să vezi, să simți un copil care face din plăcere fotbal sau pe care îl obligi tu. Așa nu are cum să iasă ceva.”

Sfatul lui pentru părinți este limpede: „Să stea liniștiți și să lase copilul să se dezvolte singur. Să meargă singur la antrenament, nu să-l ducă cu mașina și să nu stea tot antrenamentul lângă teren. Oricum nu înțeleg din antrenament nimic, doar își dau cu părerea. Dacă l-ai dus la un antrenor, lasă-l pe antrenor să-și facă treaba. Dacă nu-ți convine, du copilul la alt antrenor. Dar când te implici tu și îi dai sfaturi, doar strici.”

Este, poate, una dintre cheile revenirii fotbalului românesc: să îi lăsăm pe cei care se pricep să antreneze, iar copiii să își regăsească plăcerea jocului, nu teama de reacția de acasă.

Despre fizic, mental, și accidentări: „Atunci eram ca niște câini pe teren”

În partea finală a discuției, Roti leagă tema sănătății sportive de starea generală a fotbalului. Întrebat de ce există astăzi atât de multe accidentări la tineri sub 18 ani, în ciuda progresului uriaș în nutriție, vitaminizare și pregătire fizică, fostul internațional recunoaște că nu găsește o explicație completă.

„În perioada mea, dacă primeai vreo vitamină din când în când, era mult. Alimentația era naturală și, cu toate astea, jucătorii erau mult mai bine dezvoltați fizic. Eu, la 14 ani, jucam la seniori și aveam deja 70 de kilograme. Toți colegii erau super dezvoltați fizic. Cred că pasiunea foarte mare, faptul că se pregăteau mult, munceau foarte mult și mâncarea naturală au contat.”

Mai e și latura mentală: „Atunci nu cedai, erai ca un câine pe teren. Adversarii erau mult mai puternici, mult mai agresivi, arbitrajele erau normale. Acum, la orice atingere e fault. Atunci, ca să-ți dea fault, trebuia să fie fault.” Când amintește de „faultul de la Glasgow”, după care a jucat bandajat și a aflat abia la București că are ganglionii sparți, Roti nu o face ca să se laude, ci ca să descrie o mentalitate pe care simte că fotbalul românesc a pierdut-o pe drum.

„Fără muncă, muncă și iarăși muncă nu ajungi departe”

Mesajul lui Roti către tânara generație

În încheierea interviului acordat lui Romeo Chiriac, Roti transmite un mesaj direct către copiii care visează să ajungă la nivel înalt: „Trebuie să muncească și să aibă obiective mari. Să nu se gândească doar că joacă la juniori și nu știu dacă mai joacă mai departe. Să aibă un idol și să muncească foarte mult, nu mult – foarte, foarte mult.”

Rotariu îi îndeamnă pe tineri să fie autocritici: „Niciodată să nu fie mulțumiți de ei. Tot timpul să-și găsească ceva de îmbunătățit. Să se autoanalizeze singuri. Fără muncă, muncă și iarăși muncă nu poți să ajungi departe… și nici fără un țel înalt pe care să ți-l propui.” E, de fapt, aceeași filozofie care l-a făcut căpitan la Galata, „câine” pe terenul de la Glasgow și reper moral pentru o generație întreagă de suporteri.

Iar dacă România va reuși să supraviețuiască „infernului” de la Istanbul și să prindă, după 28 de ani, din nou Mondialul, va fi – așa cum sugerează printre rânduri și Roti – pentru că măcar o parte din această mentalitate încă mai respiră în vestiarul.

Podcastul Business Philosophy, care este realizat de Clubul Media Business, este sprijinit de AQUA Carpatica.