Site icon Sport Magazin

Cu cine va juca Sorana Cîrstea în turul doi la Wimbledon

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea Tatjana Maria (Germania) şi s-a calificat în turul doi al turneului de la Wimbledon.

Sorana (33 de ani, 37 WTA) a reuşită să o învingă în trei seturi, în primul tur al turneului feminin de la Wimbledon, pe semifinalista de anul trecut, Tatjana (35 de ani, 62 WTA), scor 6-1, 2-6, 6-3.

Meciul dintre cele două jucătoare a avut o durată de o oră şi 38 de minute. Întâlnirea a fost reprogramată pentru ziua de miercuri, după ce nu s-a putut disputa marţi, din cauza vremii nefavorabile.

Miercuri, meciul a fost amânat cu aproape două ore, din cauza ploii care a căzut la Londra.

În turul secund, Sorana o va înfrunta pe învingătoarea din meciul Jelena Ostapenko – Greet Minnen.

Sorana Cîrstea este a trei jucătoare din România care se califică în turul secund la Wimbledon, după Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian.

Exit mobile version