Site icon Sport Magazin

CS Universitatea mai speră că prinde barajul european, dar depinde și de rezultatul scos de CFR Cluj

de Levente Balint 

Cucerirea Cupei României de către Sepsi a făcut ca doar locul 3 să mai ducă spre barajul european. Astfel, calculele celor de la CS Universitatea Craiova s-au complicat serios. Acum, înaintea ultimei etape din play-off, ”juveții” sunt pe locul 4, cu 40 de puncte, cu două mai puține decât CFR Cluj, aflată pe poziția care va duce spre ”finala” pentru Conference League. 

Tocmai Sepsi vine în 28 mai în Bănie. Covăsnenii vor termina sigur pe 6, având 26 de puncte. 

FACTORUL TERENULUI PROPRIU, IMPORTANT 

Formația lui Eugen Neagoe a învins eroic în penultima etapă din această ediție. A fost 3-2 în Giulești, chiar dacă oltenii, la 1-1, au rămas în inferioritate numerică!

 Victoria care îi ține pe doljeni în cursa pentru barajul european a venit după trei meciuri în care craiovenii nu au scos decât două puncte. ”Alb-albaștrii” au un punctaj mult mai bun acasă. 12 din cele 19 victorii stagionale au venit din propria arenă.

 În această primăvară, meciurile craiovenilor sunt foarte spectaculoase. Fiecare din ultimele zece meciuri ale celor de la CS Universitatea a avut ”GG” la final. Este important de spus că în cazul în care CS Universitatea și CFR termină la egalitate de punct, la baraj merg doljenii, deoarece clujenii au beneficiat de rotunjire la intrarea în play-off. 

Exit mobile version