Cristiano Bergodi, despre derby-ul Rapid – Farul: „Nu m-am gândit ce se poate întâmpla dacă pierdem”

Cristiano Bergodi a declarat că formaţia sa traversează o perioadă proastă, dar speră ca Rapid să-și revină în derby-ul cu Farul.

Rapid întâlneşte duminică, de la ora 18:15, pe Stadionul Giuleşti, pe Farul Constanţa într-un meci din etapa șase a Superligii.

„Urmează un meci dificil, traversăm o perioadă proastă şi sunt aşteptări mari din partea tuturor. Meciul de mâine e foarte important, întâlnim campioana României care se află într-un moment pozitiv, s-a calificat în play-off-ul Conference League şi sunt sigur că nu ne va fi uşor. Dar trebuie să trecem peste acest moment foarte, foarte dificil. Am avut discuţii cu jucătorii chiar imediat după partida cu Petrolul, am încercat să le ridic moralul. Ştiu că în fotbal şi în viaţă se poate trece peste aceste momente dificile. Deci nu e ca şi cum trebuie să fim îngrijoraţi, dar e clar că trebuie să facem ceva mai mult. Pentru că nu a fost suficient ce am făcut până acum. E mai bine că acum jucăm cu o echipă foarte bună, decât dacă întâlneam una din subsolul clasamentului”, a spus Bergodi.

„Nu m-am gândit ce se poate întâmpla dacă pierdem şi mâine”

„Nu m-am gândit ce se poate întâmpla dacă pierdem şi mâine, sunt antrenor de 23 de ani şi ştiu că se poate trece prin aceste perioade grele. Eu întotdeauna am încredere în ceea ce fac împreună cu jucătorii. Eu la antrenamente văd lucruri bune, după aceea, nu ştiu, poate este şi impactul emoţional… Nu e uşor să joci cu suporteri, nu pentru că pun presiune, ci pentru că sunt importante punctele şi e normal să fie dificil din punct de vedere emoţional. Dar eu sunt încrezător pentru meciul de mâine. Se pot întâmpla greşeli, toată lumea poate greşi. Aşa că nu e problema că s-a greşit. Acum trebuie să mergem înainte cu încredere, pentru că eu spun că am un lot bun. E o echipă bună şi trebuie să trecem peste această perioadă. Pentru că eu sunt sigur că dacă am timp pot să reglez aceste lucruri. Chiar dacă ceea ce s-a întâmplat acum în jurul echipei este incredibil. Trebuie să fim concentraţi şi să arătăm mâine foame de rezultat. Acea ambiţie şi dorinţă de a câştiga. Apoi noi acceptăm orice rezultat, însă în primul rând să vedem o evoluţie foarte bună a băieţilor”, a mai spus el.

Stiri recente

Răzvan Marin: Ne dorim să ajungem cât mai departe la Euro 2024

Răzvan Marin a apua că el ți coechipierii îşi doresc ca România să ajungă la Euro 2024 cât mai...