Cristi Chivu este omul momentului la Inter Milano, după succesul înregistrat aseară.
Echipa U19 a clubului, antrenată de el, a câştigatcampionatul Primavera, după ce a învins, în finală, cu scorul de 2-1 (0-0, 1-1), după prelungiri şi după ce a fost condusă cu 1-0, pe AS Roma, campioana sezonului regulat.
Au marcat: Casadei ’81, Iliev ’97 / Vicario ’70.
Acesta este al zecelea trofeu de campioană a Italiei la această categorie de vârstă din istoria clubului „nerro azzuro”.
Inter a ocupat în sezonul regulat locul 2, cu 64 de puncte, poziţie care i-a asigurat formaţiei milaneze calificarea direct în semifinalele play-off-ului campionatului. În aceeaşi situaţie a fost şi Roma, care s-a clasat pe locul 1, cu 71 de puncte.

