Perechea Laura Siegemund/ Edouard Roger-Vasselin a câştigat titlul la dublu mixt la Roland-Garros, după ce a învins cuplul Desirae Krawczyk/ Neal Skupski.
„A fost o chestie de ultim moment, nu am vrut să joc (la dublu mixt) aici, pentru că am fost şi la simplu şi la dublu”, a declarat Siegemund la ceremonia de prezentare a trofeului.
„Apoi, Edouard mi-a trimis un mesaj cu două ore înainte de termen… Întotdeauna mi-am dorit să joc cu el, dar cumva nu a mers. Atunci am zis: „Nu pot să spun nu”. Acum este în sfârşit liber, vrea să joace, aşa că eu cred că a fost o decizie bună!”.

