Charalambous – Nu a fost corect acordat cartonaşul roşu lui Chiricheş

Elias Charalambous, a declarat joi după eliminarea FCSB din Conference League, că Vlad Chiricheş nu ar fi trebuit să fie eliminat la meciul cu Nordsjaelland.

“Cu siguranţă nu suntem fericiţi, pentru că ne doream să ne calificăm în turul următor. Aşa este în fotbal. Cred că am început bine meciul, noi am avut şansele mari de a marca.

Am avut 3-4 ocazii, nu am reuşit să marcăm şi ei au condus dintr-un penalti. Cred că după cartonaşul roşu era foarte dificil pentru noi. Continuăm, urmează meciul din campionat şi trebuie să ne concentrăm la asta.

Am avut timp după penalti, dar cum v-am spus înainte. Dacă ai astfel de şanse şi nu marchezi… era un moment în care puteam trece în avantaj. Pentru mine nu este corect acordat cartonaşul roşu.

Consider că primul cartonaş galben primit de Chiricheş a fost luat fără motiv. Nu a făcut nimic! Când faci o greşeală ca şi arbitru şi acorzi un cartonaş galben, se întâmplă şi lucruri de astea”, a spus Charalambous, potrivit as.ro.

“Orice am spune acum şi despre faza penaltiului, nu mai contează. Acum trebuie să ne gândim la ce urmează! Trebuie să ne concentrăm pe câştigarea campionatului, acesta este obiectivul nostru din acest sezon.

Ne întoarcem la Bucureşti şi trebuie să ne concentrăm pe jocul de duminică”, a declarat Elias Charalambous pentru AntenaSport.

FCSB a pierdut, în deplasare, scor 0-2, meciul disputat în compania formaţiei daneze Nordsjaelland, în manşa a doua a turului al treilea preliminar din Conference League.

Stiri recente

Dinamo Bucureşti – Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League, la handbal masculin

Dinamo Bucureşti a învins, acasă, echipa daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European...