Care e obiectivul echipei naţionale de handbal feminin a României: „Calificarea în grupele principale”

Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin a României, Florentin Pera, a anunțat obiectivul: calificarea în grupele principale la Campionatul European.

România a încheiat cantonamentul de la Cheile Grădiştei și vineri a plecat în Ungaria, acolo unde va juca două amicale, cu Ungaria pe 29 octombrie şi cu Germania în data de 2 noiembrie, la Tatabanya.

Plecarea spre Skopje va fi în data de 3 noiembrie, iar primul joc din cadrul EURO 2022 e programat pe 5 noiembrie. România va juca în Grupa C, alături de Franţa, Olanda şi Macedonia de Nord.

Care e obiectivul echipei naţionale de handbal feminin a României: „Calificarea în grupele principale”

Campionatul European EHF EURO 2022 va avea loc în perioada 4 – 20 noiembrie, în Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru.

„Cu siguranţă ne dorim calificarea în grupele principale. Cu acest gând mergem, chiar dacă suntem cotaţi cu a treia şansă în grupă, pentru că Olanda şi Franţa pornesc ca favorite. Asta nu trebuie să ne dezarmeze, ci dimpotrivă, să ne motiveze şi să încercăm să producem surpriza în primul meci. Îmi doresc să arătăm ca o echipă unită care luptă în fiecare partidă, indiferent de adversar”, a spus Florentin Pera.

„Primul meci este cel mai important pentru noi, cu Olanda. E o echipă puternică, o cunoaştem destul de bine. Este într-o formă foarte bună, dar asta nu face decât să ne motiveze şi să ne capaciteze pentru a ne autodepăşi. Olanda e an de an o pretendentă la medalii de prin 2015, e şi campioană mondială. Dar e primul meci şi se poate întâmpla orice. Noi mergem cu gândul de a da totul pe teren, sunt convins că fiecare jucătoare va da totul pentru echipa naţională şi suporterii noştri”, a mai declarat Pera.

Stiri recente

CFR conduce SuperLiga, dar FCSB vrea să dea lovitura în Gruia

de Levente Balint  CFR Cluj este lideră în SuperLiga după 23 de etape, cu 50 de puncte, cu două mai...