Simona Halep a primit un sistem de monitorizare de ultimă generaţie, prin care antrenamentele sale pot fi supravegheate de antrenorii săi Darren Cahill şi Artemon Apostu-Efremov.
Abia aştept să folosim noul sistem PlaySight GO. Îi trimitem Simonei Halep un sistem PlaySight GO în România pentru a urmări, alături de Arti, sesiunile de antrenamente. Conectăm sportul prin tehnologie pentru a face lumea mai mică şi mai bună”, a scris Darren Cahill, pe Twitter.
Darren Cahill se află la reşedinţa sa din Adelaide, însă datorită sistemului PlaySight GO va monitoriza pregătirea Simonei. Acest sistem se bazează pe inteligenţa artificială.

