Bucuria jocului

0
424

(de Romeo Chiriac)

Totul a început ca o joacă, acum cinci ani. Ne-am propus să aducem jurnaliștii să joace tenis la baza ultramodernă din Curtea de Argeș, care găzduieşte numeroase competiții internaționale.

Ca invitați speciali i-am avut la debut pe Ilie Năstase și pe actorul Victor Yila.

La următoarele două ediţii am chemat fotbalişti, descoperind cu drag că sportul alb se bucură de mare popularitate în rândul acestora. Mai întâi a fost Iosif Rotariu, care a iniţiat-o şi pe Kassandra în tenis cu această ocazie.

Apoi, a venit  Ilie Bărbulescu, cel care a vrut să fie primul român ce atinge Cupa Campionilor Europeni. Alături de el a jucat Cătălina Cristea.

După fotbalişti,  au urmat campioanele olimpice şi mondiale. Anul trecut a venit “regina” scrimei, Ana Maria Popescu împreună cu solistul de la Son of Lars (ex Peter Pop).

Iar la ediția din acest an i-a venit rândul medaliatei olimpice şi mondiale la judo, Alina Dumitru.

Ca un amănunt interesant, atât Ana Maria, cât şi Alina au practicat tenisul înainte să performeze în disciplinele sportive care le-au consacrat.

La fiecare ediție au participat aproximativ 40 de jurnaliști, dintre aceştia nejucând constant nici măcar un sfert. Însă, absolut toți au concurat aici cu mare bucurie. Și, surprinzător, au făcut-o apoi și după Press Cup Dr. Oetker. Cum se explică acest lucru? În primul rând, prin faptul că sportul alb este îmbinat în cadrul unui program inteligent cu activități recreative, gen plimbare cu vaporașul pe lacul Vidraru sau cu vizită la păstrăvăria Brătioara.

Apoi, mai e ceva interesant, pe care părintele coachingului modern Tim Gallwey o explică în lucrarea “Jocul interior și tenisul”. O metodă pe care el o folosește în mediul corporatist pentru dezvoltarea aptitudinilor interioare, în timp ce înveți să joci tenis. Prin care înțelegi cum să‑ți dezvolți atenția, să controlezi emoțiile și cum să ai încredere în tine. E vorba de bucuria jocului.