Site icon Sport Magazin

America în lacrimi! Care e contraperformanța care îi face pe yankei să sufere la US Open, turneul lor de suflet

În istoria US Open, gazdele şi-au tăiat mai mult decât partea leului, câştigând trei sferturi dintre trofeele puse în joc de-a lungul timpului.

Supremaţia yankeilor în tenisul masculin pe teren propriu s-a terminat însă în 2003, când Andy Roddick câştiga ultimul US Open în ţara natală. Tot el a mai jucat o finală în 2006, când a pierdut la Roger Federer.

A fost finalul unei ere în care Pete Sampras (5 titluri) a făcut mult timp legea la Flushing Meadows, până să înceapă dominația lui Roger Federer.

Aşadar, America n-are în cine să creadă, la masculin. Jimmy Connors (5 titluri) şi John Mc Enroe (4 titluri), ba chiar şi Andre Agassi (2 titluri) sunt amintiri plăcute, dar realitatea e alta. Cel mai bine clasat jucător din SUA este acum uriaşul John Isner (locul 14 ATP), care până la 34 de ani n-a câştigat niciun Grand Slam, iar cel mai bun rezultat al său la US Open este un sfertul de finală, atins în 2011 și 2018.

Isner a fost eliminat în optimi de Marin Cilic și astfel s-a mai dus un an în care tenisul american nu are cu ce să se laude la US Open.

Top 5 jucători americani în clasamentul ATP (toți eliminați de la US Open)

14. John Isner

28. Taylor Fritz

42. Reilly Opelka

45. Frances Tiafoe

46. Sam Querrey

Exit mobile version