Tribunalul Bucureşti a decis plasarea sub control judiciar a lui Alexandru Piţurcă şi a directorului ROMARM, Gabriel Ţuţu, în dosarul intrumentat de DNA.
Tribunalul Bucureşti a respins cererea de arestare preventivă formulată de către procurorii DNA.
”Instanţa a dispus măsura alternativă, măsura de control judiciar”, a declarat avocatul lui Alexandru Piţurcă, Iancu Toader.
Fiul lui Victor Piţurcă, Alexandru, este acuzat de cumpărare de influenţă. Conform DNA, acesta ar fi acceptat condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu, directorul ROMARM.
Şi Victor Piţurcă este cercetat în continuare sub control judiciar.
Alexandru Piţurcă a fost reţinut, marţi, după mai multe ore de audieri la DNA, în dosarul achiziţiilor de măşti neconforme din pandemie. Procurorii au cerut arestarea sa preventivă.

