adidas Originals relansează franciza de îmbrăcăminte adicolor în SS18

0
107

adidas Originals relansează adicolor, cea mai emblematică franciză de îmbrăcăminte a brandului, se precizează într-un comunicat remis Sport Profit.

Dezvoltată în anii ’70, gama este un simbol instant recognoscibil al sportului și al culturii de stradă, reinventată în 2018 pentru a celebra cu entuziasm culoarea noii generații – fără a evita autoironia.

Îmbinând culorile din trecut cu cele de astăzi, patru nuanțe sport adidas semnificative au fost atent alese ca inspirație atât pentru colecția SS18 pentru bărbați, cât și pentru cea dedicată femeilor. Culorile de bază, acum cunoscute ca Albastru Ciel, Verde Pal, Roșu Intens și Galben Solar, au fost utilizate pentru prima dată în 1983 și au reapărut în 2006 pentru Color Series, o colaborare adidas cu unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați creativi la nivel mondial, care au realizat piese unice într-o anumită culoare. Inspirându-se din colecțiile anterioare, gama de produse SS18 folosește într-un mod creativ aceste nuanțe emblematice și dezvăluie o paletă cromatică adecvată momentului actual.

adicolor SS18 oferă o selecție din arhiva celor mai renumite modele adidas din ultimele decenii. Stilurile clasice sunt reinterpretate prin folosirea de materiale inovative și croieli rafinate. Stilul și preferințele transcend tipologiile standard ale celor două sexe – concentrându-se pe realizarea unui produs interesant, fără a ignora feminitatea, ci mai degrabă oferindu-i o recunoaștere mai sofisticată a numeroaselor sale fațete. Branding-ul este reîmprospătat prin modificarea dimensiunii și a proporțiilor logo-ului, cât și a plasării lui surprinzătoare.

Pentru campanie, fotograful Charlie Engman și regizorul David Lane au construit lumi îndrăznețe monocromatice pentru colecția adicolor, personaje, prezentări și obiecte. Cei doi generează împreună o tonalitate distractivă și plină de umor sesizabilă pe parcursul întregii campanii, care pune accentul pe o abordare neutră ca sex și dedicată diversității. Culoarea este celebrată în feluri care sunt atât familiare, cât și surprinzătoare, fiind în concordanță cu spiritul ludic al colecției.

adicolor transcende culturi și perioade de timp pentru a se redefini în permanență în contexte noi. Întotdeauna luând culoarea în serios, și mai puțin în serios pe sine.

Colecția adicolor va fi disponibilă în magazinele din România începând cu ianuarie 2018.

(de Teodor Chiriac)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here