Miriam Bulgaru, pe lista jucătoarelor înscrise în calificări la Australian Open

Organizatorii turneului Australian Open au anunţat lista jucătoarelor înscrise pentru tabloul calificărilor, pe care se află şi Miriam Bulgaru.

Miriam Bulgaru ocupă locul 200 WTA.

Anterior, organizatorii au anunţat jucătoarele pentru tabloul principal, pe acea listă fiind, între altele, Gabriela Ruse (88 WTA), Jaqueline Cristian (39 WTA) şi Sorana Cîrstea (43 WTA).

Pe lista juniorilor se află Matei Todoran, iar la junioare vor evolua Maia Ilinca Burcescu şi Giulia Safina Popa.

Turneul va începe în data de 12 ianuarie.

Stiri recente

Republica Moldova devine, în premieră, gazda startului Turului Ciclist al României

Chişinăul va da startul celei de-a 58-a ediţii a Turului României, una dintre cele mai importante competiţii cicliste din...