Veteranii

Săriţi de vîrsta de 35 de ani, mai mulţi fotbalişti români refuză să agaţe ghetele în cui. Viorel Moldovan şi Stelea fac faţă cu succes în prima ligă, iar Ion Viorel şi Fane Nanu îşi dirijează echipele din teren. În acest timp, Dorinel Munteanu (foto) şi Gîlcă aşteaptă un semn de la selecţionerul Piţurcă.

Atunci cînd debutau în Divizia A, mulţi dintre microbişti încă nu se născuseră. Anii au trecut, iar respectivii iubitori ai fotbalului au devenit oameni în toată firea. Jucătorii pe care îi idolatrizau în copilărie se află şi acum pe terenurile de joc, bifînd în continuare meciuri în fotbalul românesc. Lideri ai acestei generaţii a veteranilor sînt Stelea şi Militaru. Fostul portar al naţionalei are şi acum planuri mari la Unirea Urziceni, acolo unde antrenor este bunul său prieten Dan Petrescu. “Leat” cu Stelea, “minerul” Damian Militaru intenţionează să-şi anunţe retragerea cu ocazia partidei dintre Jiul şi Steaua, echipele sale de suflet. Planuri de retragere în această vară are şi rapidistul Viorel Moldovan, însă atacantul giuleştean s-a răzgîndit şi în urmă cu un an, cînd se decisese să renunţe la cariera de jucător.

Cu gîndul la naţională

Paradoxal, deşi destui fotbalişti mult mai tineri au renunţat demult să mai joace, doi jucători sînt mereu în aşteptarea unui telefon din partea selecţionerului Victor Piţurcă. Dorinel Munteanu a declarat că este în permanenţă pregătit să se prezinte la lot, chiar dacă de curînd a părăsit formaţia piteşteană. La fel, “spaniolul” Costel Gîlcă uită de bătrîneţe atunci cînd vine vorba de echipa naţională.

De dragul carierei

Altfel, alţi doi fotbalişti “cu nume” din fotbalul românesc au preferat să îşi continue activitatea în ligile inferioare doar de dragul de a nu pune capăt carierei. După un lung periplu pe la marile echipe din ţară, mijlocaşul Daniel Iftodi joacă acum la Laminorul Roman, în timp ce sibianul Lucian Cotora se află la divizionara “D” din Cisnădie.

Continuarea in Sport Magazin powered by kicker numarul 63

Stiri recente

Messi vrea să joace la și CM din 2026

Messi îşi doreşte mai mult ca niciodată să joace la următoarea Cupă Mondială, care va avea loc în Statele...