Valencia a interzis accesul Netflix pentru un documentar despre Vinicius

Marca notează că Valencia a interzis accesul Netflix pe stadionul Mestalla la meciul de sâmbătă, cu Real Madrid, în legătură cu un documentar despre Vinicius.

Liga este cea care gestionează accesul presei la meciurile din La Liga şi din divizia secundă spaniolă, dar de această dată clubul a decis să se opună prin veto camerelor de filmat.

Sezonul trecut, Vinicius a fost ţinta unor insulte rasiste din partea mai multor spectatori de pe stadion, provocând chiar întreruperea meciului.

Clubul a interzis pe viaţă trei suporteri care au imitat sunetul maimuţei în direcţia extremei braziliene. Dar, acuzând toţi suporterii de rasism (lucru pe care l-a corectat ulterior), antrenorul Realului, Carlo Ancelotti, a provocat furia FC Valencia, a oraşului şi a presei locale.

Potrivit Marca, clubul a refuzat, de asemenea, cererea companiei de producţie de a intervieva unul dintre jucătorii săi, Hugo Duro, pentru a nu stârni controverse.

Stiri recente

Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986, a încetat din viaţă

Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, a încetat din viaţă, marţi, la vârsta...