UNIREA URZICENI – STUTTGART/ Nu pentru Timisoara, pentru Romania!

VfB Stuttgart este deja o cunoştinţă veche, însă unirea nu se gândeştela o revanşă pentru Timişoara, ci la propriul destin. Atuul unirii poate fi şi faptul că Dan Petrescu îşi cunoaşte foarte bine omologul, pe Markus Babbel, de pe vremea când acesta evolua la Liverpool şi în naţionala Germaniei

Pentru microbiştii din România, amintirile cu VfB Stuttgart sunt cât se poate de proaspete. Echipa lui Marica este cea care a stopat drumul Timişoarei către grupele Champions League, după ce bănăţenii izbutiseră la rândul lor să o elimine din competiţie pe Şahtior Doneţk, echipa lui Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ. Mai mult, VfB a rămas în atenţia românilor după atacul furibund dezlănţuit de patronul Timişoarei, Marian Iancu, la adresa internaţionalului Ciprian Marica pe care l-a catalogat drept golan după ce acesta ar fi simulat şi obţinut un penalty în partida cu timişorenii.

Împiedicaţi în Germania

Sigur, Unirea nu se gândeşte nici pe departe la o revanşă în numele Timişoarei. Gruparea lui Dan Petrescu a digerat cu greu duşul glacial de la Sevilla, duş care a avut darul să ne arate unde ne situăm în realitate la acest nivel. Nici Stuttgart nu a ieşit cu fruntea sus din primul meci din grupă. Elevii lui Markus Babel nu au reuşit decât un rezultat de egalitate pe teren propriu, în disputa cu Rangers ( 1 -1, gol Pavel Pogrebnyak).

Între germani şi români

Cele două echipe nu se cunosc, însă ambele au mai jucat împotriva unor adversari din ţările respective. Avantajul este însă de partea lui Stuttgart. Înainte de a o elimina pe Timişoara, VfB s-a întâlnit în ediţia 2005/2006 a Cupei UEFA cu Rapid pe care a învins-o cu 2-1. La rândul ei, Unirea s-a confruntat în sezonul trecut al celei de-a doua competiţii continentale cu Hamburg contabilizând o remiză (0-0) în Germania şi o înfrângere (0-2) la Urziceni.

Duelul antrenorilor

Şi antrenorul Unirii, Dan Petrescu poate pretinde că o cunoaşte destul de bine pe VfB. În urmă cu 11 ani, din postura de jucător la Chelsea, “Bursucul” a învins-o cu 1-0 pe Stuttgart în fi nala Cupei Cupelor de la Stockholm. La fel, Petrescu şi Babbel se cunosc foarte bine din perioada când erau fotbalişti în activitate. La turneul fi nal al Euro 2000, la Liege, România şi Germania au încheiat nedecis, 1-1, cu cei doi pe teren, iar un an mai târziu, în Premier League, Liverpool, cu Babbel în componenţă, a trecut cu 1-0 de echipa lui Petrescu, Chelsea.

Inamicul public numărul 1: Aleksandr Hleb

Este greu de ales pericolul numărul 1 într-o echipă cu o puzderie de vedete. Teoretic, ne putem gândi la Marica, însă Petrescu îl cunoaşte foarte bine şi îşi va lua măsurile necesare. Jucătorii Unirii vor avea însă mult de furcă de data aceasta cu un mijlocaş, Aleksandr Hleb. Bielorusul are un dribling parşiv şi un şut năucitor. Nu trebuie uitat slalomul său prin întreaga defensivă timişoreană.

VfB Stuttgart în Europa, 2009/2010

Liga Campionilor, play-off
FC Timişoara-VfB Stuttgart 0-2
VfB Stuttgart-FC Timişoara 0-0
Liga Campionilor, grupe
VfB Stuttgart-Rangers 1-1

Unirea Urziceni în Europa, 2009/2010

Liga Campionilor, grupe
FC Sevilla-Unirea Urziceni 2-0

“Chiar dacă am pierdut cu Sevilla, vom juca fi ecare meci cu gândul la victorie. Ne respectăm adversarii, dar nu am ajuns la acest nivel doar pentru a face schimb de tricouri”
Dan Petrescu (antrenor Unirea Urziceni)

“Dacă a ajuns în grupele Champions League înseamnă că Unirea este o echipă puternică, peste cea a Timişoarei. Va trebui să ne mobilizăm şi să recuperăm punctele pierduet acasă cu Rangers”
Markus Babbel (antrenor VfB Stuttgart)

Stiri recente

Vlad Covaliu a câştigat titlul mondial la sabie masculin, la juniori

Vlad Covaliu a câştigat, la Riyad, în Arabia Saudită, titlul mondial al juniorilor la sabie masculin, în proba individuală...