Un tricou al lui Kobe Bryant, vândut la licitaţie cu 5,8 milioane de dolari

Casa Sotheby’s a vândut cu 5,8 milioane de dolari un tricou al fostului mare baschetbalist Kobe Bryant, care a murit în 2020, într-un accident de elicopter.

“Tricoul de la Los Angeles Lakers al lui Kobe Bryant, purtat, din sezonul în care a fost MVP, a fost vândut cu 5,8 milioane de dolari.

Devenind cel mai valoros obiect Bryant vândut vreodată la licitaţie şi locul doi în topul celor mai valoroase tricouri de baschet vândute vreodată”, a notat Sotheby’s pe Twitter.

Tricoul lui Bryant ocupă locul trei în topul tricourilor din sport vândute la licitaţie, după tricouri care le-au aparţinut lui Michael Jordan şi Diego Maradona.

În mai 2022, un tricou al lui Diego Maradona, purtat la Cupa Mondială din 1986, a fost vândut cu 9,3 milioane de dolari.

În septembrie 2022, un tricou al lui Michael Jordan, de la Chicago Bulls, purtat la ultimul său triumf în NBA, în 1998, a fost achiziţionat prin licitaţie cu 10.1 milioane de dolari.

Stiri recente

Emma Răducanu a refuzat wild cardul pentru Jocurile Olimpice

Emma Răducanu a refuzat wild cardul pentru Jocurile Olimpice şi nu va reprezenta Marea Britanie la Paris 2024.Oficialii echipei...