Te asteptam si pe retelel sociale

Campionate externe

Un pusti de 17 ani, asasinul politistului din Catania

A fost identificat asasinul inspectorului de poliţie Filippo Raciti, care a decedat în timpul derby-ului Siciliei dintre Catania şi Palermo. Surprinzător, acesta are numai 17 ani, a intrat în stadion cu un abonament falsificat şi este fiul unui muncitor din industrie şi al unei casnice.

Suspectul, care şi-a recunoscut fapta, este acuzat de lovituri cauzatoare de moarte şi a fost identificat cu ajutorul imaginilor filmate, atât cu telefonul mobil, cât şi cu sistemul de supraveghere al stadionului.

Guvernul italian a anunţat miercuri că meciurile din primele două ligi se vor relua în acest weekend, însă multe partide se vor disputa cu porţile închise. Astfel, jumătate din etapa a 23-a a Seriei A se va juca fără spectatori, la fel ca şi şase meciuri din Serie B.

Decizia Guvernului din Peninsulă a fost atacată imediat de facţiunile radicale ale galeriilor lui Juventus, Milan şi Inter care au dat publicităţii un comunicat şocant. „Nu putem fi de acord cu eradicarea violenţei pentru că asta ar însemna să fim de acord cu dispariţia noastră”, anunţă nucleul fanilor duri din Italia.

Citeste mai multe!

Litere volumetrice Volumetrii din alama Banner Oferta de Pret Montaje si decorari materiale publicitare Panouri publicitareSistem pop-up spider Roll-up - https://www.atlasms.ro/

Revista Sport Magazin (sportm.ro) este o publicație a trustului de presă Clubul Media Business


Email: contact@clubulmedia.ro

Telefon: 0744525607

PENTRU A OBȚINE REZULTATELE DORITE ÎN SEO ȘI BRAND-AWARENESS COMANDĂ ADVERTORIALE PREMIUM CU LINK-URI DOFOLLOW CĂTRE SITE-UL TĂU ÎN CELE PESTE 150 DE SITE-URI INTERNE ȘI INTERNAȚIONALE ALE TRUSTULUI DE PRESĂ CLUBUL MEDIA BUSINESS, PRINTRE CARE:


https://businessphilosophy.ro


https://sportm.ro


https://sportprofit.ro


https://totceeaceeste.ro


https://superprofit.ro

O publicație a Clubului Media Business.      

Recomandarea noastra: