TURUL FRANTEI 2009/ Lista ciclistilor

Aseară, la Monaco, a avut loc prezentarea oficială a echipelor, în faţa a 9000 de spectatori. Decorul a fost unul minunat, în portul ‚Hercule din Principat

Pe de-o parte a străzii era tribuna. Pe cealaltă era scena pe care urcau rutierii, iar în spatele ei, marea şi iahturile. Le puteau vedea şi spectatorii, şi telespectatorii, printr-un panou transparent pe care era fotografiat un ciclist. Traseul contratimpului de sâmbătă a fost deja delimitat prin garduri, aşa că Prinţul Albert al II-lea de Monaco şi Christian Prudhomme, directorul turului, şi-au făcut rapid apariţia. Circuitul pe care ei au sosit era, în mare parte, unul închis. Au coborât din maşini şi au urcat pe scenă. Cerul s-a întunecat puţin. Prudhomme şi-a început discursul. Scurt. După el, Prudhomme. Ceva mai lung.

Apoi, cei doi au lăsat locul sportivilor. Rând pe rând, echipele au urcat pe scenă, iar rutierii s-au lăsat prezentaţi. Tot o prezentare a loturilor va face şi Sport Magazin. În continuare, puteţi găsiţi lista echipelor şi a cicliştilor, precum şi numerele lor de concurs:

Cervelo Test Team

1  Carlos Sastre Candil (Spania)
2  Iñigo Cuesta Lopez De Castro (Spania)
3  Jose Angel Gomez Marchante (Spania)
4  Volodymir Gustov (Ucraina)
5  Heinrich Haussler (Germania)
6  Thor Hushovd (Norvegia)
7  Andreas Klier (Germania)
8  Brett Lancaster (Australia)
9  Hayden Roulston (Noua Zeelandă)

Silence – Lotto

11  Cadel Evans (Australia)
12  Mickael Delage (Franţa)
13  Sebastian Lang (Germania)
14  Matthew Lloyd (Australia)
15  Staf Scheirlinckx (Belgia)
16  Greg Van Avermaet (Belgia)
17  Jurgen Van Den Broeck (Belgia)
18  Johan Van Summeren (Belgia)
19  Charles Wegelius (Marea Britanie)

Astana

21  Alberto Contador Velasco (Spania)
22  Lance Armstrong (SUA)
23  Andreas Kloden (Germania)
24  Levi Leipheimer (SUA)
25  Dmitriy Muravyev (Kazahstan)
26  Sergio Miguel Moreira Paulinho (Portugalia)
27  Yaroslav Popovych (Ucraina)
28  Gregory Rast (Elveţia)
29  Haimar Zubeldia Aguirre (Spania)

Team Saxo Bank

31  Andy Schleck (Luxemburg)
32  Kurt-Asle Arvesen (Norvegia)
33  Fabian Cancellara (Elveţia)
34  Gustav Erik Larsson (Suedia)
35  Stuart O’Grady (Australia)
36  Fränk Schleck (Luxemburg)
37  Chris Anker Sørensen (Danemarca)
38  Nicki Sorensen (Danemarca)
39  Jens Voigt (Germania)

Rabobank

41  Denis Menchov (Rusia)
42  Stef Clement (Olanda)
43  Juan Antonio Flecha Giannoni (Spania)
44  Oscar Freire Gomez (Spania)
45  Juan Manuel Garate Cepa (Spania)
46  Robert Gesink (Olanda)
47  Grischa Niermann (Germania)
48  Joost Posthuma (Olanda)
49  Laurens ten Dam (Olanda)

Garmin – Slipstream

51  Christian Vande Velde (SUA)
52  Julian Dean (Noua Zeelandă)
53  Tyler Farrar (SUA)
54  Ryder Hesjedal (Canada)
55  Martijn Maaskant (Olanda)
56  David Millar (Marea Britanie)
57  Danny Pate (SUA)
58  Bradley Wiggins (Marea Britanie)
59  David Zabriskie (SUA)

Euskaltel – Euskadi

61  Mikel Astarloza Chaurreau (Spania)
62  Igor Anton Hernandez (Spania)
63  Koldo Fernandez De Larrea (Spania)
64  Egoi Martinez De Esteban (Spania)
65  Juan Jose Oroz Ugalde (Spania)
66  Alan Perez Lezaun (Spania)
67  Ruben Perez Moreno (Spania)
68  Amets Txurruka (Spania)
69  Gorka Verdugo Marcotegui (Spania)

Team Columbia – High Road

71  Mark Cavendish (Marea Britanie)
72  Bernhard Eisel (Austria)
73  Bert Grabsch (Germania)
74  George Hincapie (SUA)
75  Kim Kirchen (Luxemburg)
76  Tony Martin (Germania)
77  Maxime Monfort (Belgia)
78  Mark Renshaw (Australia)
79  Michael Rogers (Australia)

AG2R La Mondiale

81  Vladimir Efimkin (Rusia)
82  Jose Luis Arrieta Lujambio (Spania)
83  Cyril Dessel (Franţa)
84  Hubert Dupont (Franţa)
85  Stephane Goubert (Franţa)
86  Lloyd Mondory (Franţa)
87  Rinaldo Nocentini (Italia)
88  Christophe Riblon (Franţa)
89  Nicholas Roche (Irlanda)

Liquigas

91  Franco Pellizotti (Italia)
92  Daniele Bennati (Italia)
93  Roman Kreuziger (Cehia)
94  Aleksandr Kuschynski (Belarus)
95  Vincenzo Nibali (Italia)
96  Fabio Sabatini (Italia)
97  Brian Vandborg (Danemarca)
98  Alessandro Vanotti (Italia)
99  Frederik Willems (Belgia)

Française des Jeux

101  Sandy Casar (Franţa)
102  Jerôme Coppel (Franţa)
103  Anthony Geslin (Franţa)
104  Yauheni Hutarovich (Belarus)
105  Sebastien Joly (Franţa)
106  Christophe Le Mevel (Franţa)
107  Jeremy Roy (Franţa)
108  Benoït Vaugrenard (Franţa)
109  Jussi Veikkanen (Finlanda)

Caisse d’Epargne

111  Oscar Pereiro Sio (Spania)
112  David Arroyo Duran (Spania)
113  Rui Alberto Faria da Costa (Portugalia)
114  Arnaud Coyot (Franţa)
115  Jose Ivan Gutierrez Palacios (Spania)
116  Luis Pasamontes Rodriguez (Spania)
117  Jose Joaquin Rojas Gil (Spania)
118  Luis Leon Sanchez Gil (Spania)
119  Rigoberto Uran (Columbia)

Cofidis, Le Credit en Ligne

121  David Moncoutie (Franţa)
122  Stephane Auge (Franţa)
123  Samuel Dumoulin (Franţa)
124  Leonardo Duque (Columbia)
125  Bingen Fernandez Bustinza (Spania)
126  Christophe Kern (Franţa)
127  Sebastien Minard (Franţa)
128  AmaÔl Moinard (Franţa)
129  Remi Pauriol (Franţa)

Lampre – NGC

131  Alessandro Ballan (Italia)
132  Marco Bandiera (Italia)
133  Marzio Bruseghin (Italia)
134  Angelo Furlan (Italia)
135  David Loosli (Elveţia)
136  Daniele Righi (Italia)
137  Mauro Santambrogio (Italia)
138  Marcin Sapa (Polonia)
139  Simon Spilak (Slovenia)

BBOX Bouygues Telecom

141  Thomas Voeckler (Franţa)
142  Yukiya Arashiro (Japonia)
143  William Bonnet (Franţa)
144  Pierrick Fedrigo (Franţa)
145  Saïd Haddou (Franţa)
146  Laurent Lefevre (Franţa)
147  Alexandre Pichot (Franţa)
148  Pierre Rolland (Franţa)
149  Yury Trofimov (Rusia)

Quick Step

151  Sylvain Chavanel (Franţa)
152  Carlos Barredo Llamazales (Spania)
153  Tom Boonen (Belgia)
154  Steven de Jongh (Olanda)
155  Stijn Devolder (Belgia)
156  Jerôme Pineau (Franţa)
157  Sebastien Rosseler (Belgia)
158  Matteo Tosatto (Italia)
159  Jurgen Van De Walle (Belgia)

Team Katusha

161  Vladimir Karpets (Rusia)
162  Alexandre Botcharov (Rusia)
163  Joan Horrach Rippoll (Spania)
164  Mikhail Ignatiev (Rusia)
165  Serguei Ivanov (Rusia)
166  Danilo Napolitano (Italia)
167  Filippo Pozzato (Italia)
169  Stijn Vandenbergh (Belgia)

Agritubel

171  Christophe Moreau (Franţa)
172  Maxime Bouet (Franţa)
173  Sylvain Calzati (Franţa)
174  Brice Feillu (Franţa)
175  Romain Feillu (Franţa)
176  Eduardo Gonzalo Ramirez (Spania)
177  David Lelay (Franţa)
178  Geoffroy Lequatre (Franţa)
179  Nicolas Vogondy (Franţa)

Team Milram

181  Linus Gerdemann (Germania)
182  Gerald Ciolek (Germania)
183  Marcus Fothen (Germania)
184  Johannes Frohlinger (Germania)
185  Christian Knees (Germania)
186  Niki Terpstra (Olanda)
187  Peter Velits (Slovacia)
188  Fabian Wegmann (Germania)
189  Peter Wrolich (Austria)

Skil-Shimano

191  Cycril Lemoine (Franţa)
192  Fumiyuki Beppu (Japonia)
193  Koen de Kort (Olanda)
194  Simon Geschke (Germania)
195  Jonathan Hivert (Franţa)
196  Thierry Huppond (Franţa)
197  Piet Rooijakkers (Olanda)
198  Albert Timmer (Olanda)
199  Kenny Robert van Hummel (Olanda)

“¢    Notă: În cazul unor accidentări pot apărea modificări până la startul Turului Franţei, programat mâine

Stiri recente

România s-a calificat în grupele principale ale Campionatului Mondial, după victoria cu Serbia

Naţionala de handbal feminin a României a învins, la Herning, în grupa E, reprezentativa Serbiei, scor 37-28 (19-13) şi...