Tun de imagine

Ultima perioadă a fost una dezastruoasă pentru George Copos din punct de vedere fotbalistic. A pierdut mai mulţi jucători de valoare, iar trei dintre titularii indiscutabili, Buga, Măldărăşanu şi Coman, s-au contrat cu patronul pe considerente financiare. Toate acestea au avut darul de a-l tîrî pe Copos într-un adevărat război cu suporterii. Aceştia l-au acuzat de politica falimentară în materie de transferuri, dar şi de faptul că a îndepărtat din club fostele glorii. Este pentru prima oară în cei 15 ani petrecuţi în Grant cînd acesta s-a văzut huiduit, contestat şi înjurat. La primul meci amical, cel cu Petrolul, care se dorea a fi şi un eveniment special prin premierea jucătorilor care au cucerit primul titlu din istoria clubului, fanii i-au cerut vehement lui Copos să plece din Giuleşti. Mai mult, pe blog-ul său personal sînt postate mai mult de o mie de mesaje printre care unele chiar de ameninţare cu moartea. Acesta a recunoscut public faptul că a fost tentat să renunţe la echipă. “Investesc foarte mulţi bani şi sînt înjurat. M-am gîndit să renunţ, însă nu vreau să-i las pe jucători singuri”, a spus Copos.

Schimbare de macaz

Totul s-a schimbat practic într-o singură noapte. Oficialii rapidişti, dar şi mai multe persoane din anturajul clubului l-au convins pe fostul jucător emblematic Nae Manea să se întoarcă în Giuleşti într-o poziţie oficială. Asta după ce, nu cu mult timp în urmă, Manea îl  desfiinţa pe Copos numindu-l “comunist pervers şi fără scrupule”. În momentul de faţă, Manea a fost numit în funcţia de secretar general al grupării din Grant, urmînd să fie al doilea om în club, după directorul executiv Constantin Zotta. Doar teoretic însă, pentru că, practic, fostul fotbalist se va ocupa de imaginea Rapidului, de relaţiile cu suporterii precum şi de problemele cu Federaţia Română de Fotbal. “Vreau să fac pace între George Copos şi suporteri”, a spus Nae Manea imediat după instalarea în funcţie. Acesta a condiţionat revenirea în Grant de o implicare activă în problemele clubului. “I-am spus lui Copos că nu mă întorc la Rapid pe post de marionetă, doar pentru imagine”, susţine fostul antrenor al naţionalei de tineret. De altfel, planul lui Manea este unul de amploare, el intenţionînd să readucă în Giuleşti alţi foşti jucători emblematici ai “vişiniilor”. “Rapidul trebuie să fie condus de rapidişti. Aşa este normal la un club de tradiţie.”

Continuarea in Sport Magazin numarul 69. De luni, 23 iulie, la toate punctele de difuzare a presei!

Stiri recente

Ekaterina Alexandrova, în semifinale la Miami Open, după ce a învins-o pe Jessica Pegula

Ekaterina Alexandrova s-a calificat în semifinale la Miami Open WTA 1000, după ce a învins-o, scor 3-6, 6-4, 6-4,...