Tine cu cei mai buni

Jean Vlădoiu a jucat atît pentru Steaua, cît şi pentru Dinamo. S-a simţit bine la ambele echipe. Nu îşi poate împărţi afinităţile şi ar vrea să păstreze o poziţie de neutralitate. În final s-a hotărît: va ţine cu cel mai bun 

Reporter: Săptămîna viitoare se dispută derby-ul steaua – Dinamo.
Jean Vlădoiu: Derby-urile Steaua – Dinamo sînt cele mai aşteptate, cele mai disputate, cele mai plăcute, atît de public, cît şi de fotbalişti, mai ales că se joacă de numai două ori pe an.

Reporter: Ce înseamnă pentru fotbalişti aceste meciuri?
Vlădoiu: Cele mai importante sînt cele trei puncte puse în joc. Însă, mai presus de orice, dai totul pentru a cîştiga. Eşti supermotivat la astfel de partide.

Reporter: Ca jucător, cum vedeai aceste meciuri?
Vlădoiu: Erau meciuri normale, dar cu o mare încărcătură morală. În 2000, cînd Dinamo a ieşit campioană, jucam la Steaua, iar ambiţia de a învinge era mult mai mare. acum este o diferenţă mai mare de punctaj între cele două, însă la mijloc rămîne orgoliul.

Reporter: Care a fost în opinia ta cel mai frumos derby?
Vlădoiu: Cel din 2000-2001. Am înscris dinamoviştilor trei goluri în 15 minute. a fost un meci fantastic.

Reporter: Care a fost cel mai frumos gol înscris de tine?
Vlădoiu: Nu îmi amintesc acum, dar în acel meci am înscris trei goluri, toate frumoase şi importante. Îmi aduc aminte că adversarii au căzut pe fond de oboseală şi i-am putut dribla uşor, inclusiv pe portar.

Reporter: Care a fost meciul care nu ţi-a priit? 
Vlădoiu: Sincer, n-au fost, indiferent dacă pierdeam sau cîştigam, mergeam mai departe. nu agream meciurile care se terminau la egalitate.

Reporter: Cînd jucai la steaua, care a fost fundaşul lui Dinamo care ţi-a dat mai multă bătaie de cap?
Vlădoiu: Gică Mihali, am zis întotdeauna. ne mai şi accidentam între noi, evident fără să vrem.

Reporter: Ai făcut parte din careul de aşi al lui Dinamo.
Vlădoiu: La Dinamo am jucat un an şi jumătate. În 36 de meciuri  am înscris cam 30 de goluri, în cupă şi în campionat nicăieri nu am reuşit o astfel de performanţă. Cît despre careul de aşi, nu ştiu ce să spun. Eram eu, Lupescu, iftodi, Ciobotariu.

Reporter: Un fundaş al stelei de care treceai mai greu?
Vlădoiu: Marius Baciu, într-un meci din Cupa României. Am reuşit să înscris un gol, dar am pierdut atunci. steaua avea fundaşi buni.

Reporter: Care a fost galeria cu care te-ai înţeles mai bine?
Vlădoiu: Dacă vă pun casetele, pînă în ‘96, cînd jucam la Steaua, chiar dacă înscriam, tot fluierat eram. a urmat o perioadă cînd am jucat în Germania. La revenirea în ţară, la Dinamo am simţit foarte aproape fanii, atît în tribune, cît şi pe stradă. paradoxal, cînd m-am întors la steaua am devenit uşor, uşor unul dintre cei mai iubiţi, chiar şi cînd nu reuşeam să înscriu. am simţit multă căldură din partea publicului oriunde am jucat, am fost printre jucătorii iubiţi. mă consider un norocos.

Continuarea in Sportmagazin powered by Kicker de luni, 2 aprilie 2007

Stiri recente

Cine a câştigat competiţia Raliul Dakar la auto. Pe ce loc s-a clasat echipajul Dacia Sandriders

Echipajul format din sauuditul Yazeed al-Rajhi şi germanul Timo Gottschalk (Overdrive Racing) a câştigat ediţia 2025 a Raliului Dakar.El...